5 reţete naturiste împotriva varicelor

Mai frecvente la femei, varicele sunt mai mult decât o problemă estetică. Până la medicamente sau la operaţie, înainte de a încerca măsuri extreme sau chirurgicale pentru îndepărtarea varicelor, probabil ar trebui să daţi o şansă naturii prin câteva tratamente naturiste care chiar dau rezultate după cum spun cei care le-au încercat. Venele varicoase sunt vase de sânge umflate, bombate şi răsucite.

Natura îţi oferă un ajutor valoros pentru tratarea varicelor.

Trebuie să ai răbdare şi să urmezi tratamentul până când observi o îmbunătăţire a stării vaselor de sânge (în funcţie de stadiul lor, varicele pot chiar dispărea).

Pe lângă tratamentul natural, este indicat să eviţi să stai în picioare, iar dacă nu ai cum, ar fi bine să porţi ciorapi elastici compresivi sau bandaje care strâng. Este indicat şi repaus total la pat, cu picioarele ridicate, însoţit de băi şi de masaje ale zonei afectate.

Pentru cură externă

1. Se fac cataplasme cu 2 straturi de frunze de varză proaspete, peste care se aplică un pansament   pentru a păstra locul cald şi frunzele nemişcate. Se păstrează bandajul peste noapte. Varza are efect de descongestionare a ţesuturilor şi de activare a circulaţiei sângelui.

2. Începând cu luna mai până în luna septembrie, găseşti pe câmpuri flori de gălbenele. Odată uscate, din acestea poţi prepara o infuzie concentrată, din 4 linguri la 1 litru de apă, cu care poţi să faci băi locale. Infuzia poate fi consumată şi ca atare. Efectul gălbenelelor este de tonifiere a circulaţiei venoase şi limfatice şi de combatere a cheagurilor de sânge.

3. Din frunze de pătlagină poţi prepara infuzie şi decoct, pentru băi locale. Infuzia se prepară din 2-3 linguri la 1 litru de apă, iar decoctul, din 5-10 linguri de frunze proaspete la 1 litru de apă. Din frunze uscate poţi prepara un decoct (2-4 linguri la 1 litru de apă). Cu aceste leacuri poţi face băi locale, efectul lor fiind de combatere a cheagurilor de sânge şi de tonifiere a vaselor de sânge.

Pentru cură internă

4. Prepară un sirop din 50 g de usturoi curăţat şi fiert în 200 ml de apă. Filtrează, amestecă zeama astfel obţinută cu 50 g zahăr şi bea zilnic 2-3 linguri din acest sirop. Tot din usturoi, zdrobiţ şi lăsat la macerat 5 zile în alcool (cantitate egală) se prepară un remediu intern, din care se iau 2 linguriţe pe zi, timp de 10 zile.

5. Tot un remediu intern este şi infuzia din amestec din părţi egale de chiparos (frunze şi fructe), castan sălbatic (frunze, scoarţă şi fructe), alun (frunze), ginkgo (frunze) şi călin (scoarţă). Infuzează 2 linguriţe din amestec într-o cană cu apă fierbinte şi bea cel mult trei căni pe zi. Nu contează dacă le bei înainte sau după masă.

SFAT: Pentru reducerea varicelor, urmează o cură cu căpşuni, câte 1-1,5 kg de fructe pe zi, timp de 2 săptămâni.

Înfrumuseţarea picioarelor afectate de venele varicoase

– Evitaţi ortostatismul prelungit. În cazul în care acesta este inevitabil, mişcaţi-va picioarele cât de des puteţi. Mişcarea gleznei va stimula sângele din picioare şi va impulsiona circulaţia acestuia.

– Faceţi plimbări regulate pentru a vă consolida muşchii picioarelor şi a creşte fluxul sanguine.

– Evitaţi hainele care ar putea reduce fluxul de sânge.

– Păstraţi-vă un număr normal de kilograme. Astfel se va reduce presiunea asupra picioarelor.

– Pentru a ajuta la prevenirea umflării picioarelor şi gleznelor, reduceţi aportul de sare.

– Ridicaţi-vă picioarele de câte ori este posibil, mai ales când staţi mult pe scaun.

– Suplimentele de ginko biloba, gotu kola sau ardei iute s-au dovedit a îmbunătăţi circulaţia sanguină.

– Coenzimă Q10 ajută la oxigenarea ţesuturilor şi stimulează circulaţia.

– Vitamina C însoţită de bioflavonoide şi rutină ajută la tratarea varicelor, reducând tendinţa de coagulare a sângelui, accelerând vindecarea şi consolidând vasele de sânge.

– Scoarţa de stejar alb poate fi folosită pentru reducerea inflamării venelor, pentru construcţia ţesuturilor şi consolidarea vaselor de sânge.

– Acizii graşi esenţiali ajută la reducerea durerii şi inflamaţiei asociate cu varicele.

Sursa: http://www.frunza-verde.ro/retete-naturiste-pentru-combaterea-varicelor

Posted in Medicină alternativă.