La răscruce de drumuri – Nașterea lumii noi

La răscruce de drumuri – Naşterea lumii noi, este un documentar incendiar care aduce argumente suplimentare în vederea schimbării mentalităţii la nivel de societate, pornind de la fiecare individ, cu scopul de a crea o nouă lume în care să trăim cu toţii în deplină armonie. Filmul conectează informaţii noi şi  explică foarte clar necesitatea acestei schimbări pe care trebuie să o facem fiecare, la nivel  individual, dar şi împreună.

Filmul ne prezintă descoperiri din domenii diverse, cum ar fi  biologie, psihologie, rețelistică, ştiinţa sistemelor, afaceri, cultură şi mass-media, dezvăluind mecanismele interioare ale experienţei umane în secolul XXI şi îndemnându-i pe cei ce îl vizionează să „iasă din cutie” şi să conteste prejudecăţile legate de cine suntem cu adevărat şi de ce facem ceea ce facem. Toate aceste informaţii sunt plasate în contextul evolutiv actual: tulburări sociale, războaie,  dezastre naturale, dezastre economice şi alte eşecuri ale civilizaţiei actuale – context care ne-a adus în situaţia pe care o trăim astăzi: o lume dezbinată, dezamăgită şi resemnată în ceea ce priveşte viitorul.

Acest context pregăteşte paşii unei noi viziuni integrate şi integrale asupra lumii, viziune care îşi croieşte drum de ceva vreme prin puterea reţelelor de socializare (indiferent care a fost iniţial scopul creearii lor) în planul conştiinţei noastre personale dar mai ales colective.

 

Dacă s-ar închide internetul?

V-aţi întrebat vreodata de ce ni se interzice să copiem un film de pe internet sau să ascultăm o melodie? Ce înseamnă acest copyright? Pe cine afectează, de fapt, pirateria? V-aţi simțit vreodată ca un infractor atunci când aţi navigat  pe internet? De ce nu putem, pur și simplu, să luăm un film, o melodie sau o invenție și să o adaptăm sau să o îmbunătăţim?

Dacă v-ați pus măcar una dintre aceste întrebări, a sosit timpul să aflăm mai multe despre acest subiect.

Dacă s-ar închide internetul?

Florin Zamfirescu: Daca pierdem Roşia Montană, pierdem România

Florin Zamfirescu: “Roşia Montană e ţara mea. Cât oi trăi, eu am nevoie de ţara mea!”

După cum am observat în repetate rânduri, dl Zamfirescu este o conştiinţă înflăcărată a generaţiei sale de mari artişti, un patriot „de modă veche”, un „cetăţean” în sens clasic grecesc, căruia-i pasă de tot ce se întâmplă în ţara lui. Poziţia sa faţă de Roşia Montană face parte din arsenalul de luptă al salvatorilor şi este indiciul că trezirea publicului prin dezbateri este posibilă.

„Sunt Zamfirescu. Oi fi grec, fanariot, ce-oi fi… dar sunt român! Mă simt român!”

Maestre, aţi demonstrat în repetate rânduri, atât prin creaţia din sfera actoriei, cât şi prin declaraţii directe, că sunteţi un patriot incurabil. Ce este România pentru dumneavoastră?

România mea este un fel de pepinieră, un fel de loc cu mâzgă, cu bube, mucegaiuri şi noroi, cum zice Arghezi, de unde ies fel de fel de forţe, de energii, de nuferi, care însă nu pot trăi aici, nu se pot dezvolta. Vai de capul şi de zilele noastre! Ce blestemat este pământul ăsta, că nici o personalitate nu se poate realiza?! Vă închipuiţi ce se întâmpla cu Brâncuşi dacă rămânea în România? Ar fi murit nebun! A avut însă inteligenţa să se ducă dracului de aicea… Doar noi, ca actori, nu putem pleca, pentru că suntem cantonaţi în limba română. Am fost invitat, chemat, mi s-a propus, în 1979, când aveam exact 30 de ani, în Germania. Mi s-a spus aşa: „Actor ca tumneata Germania nu are. Rămâi aici, îţi dăm trei ani ajutor de şomaj, înveţi limba, faci pe dracu’n patru”…, dar eu n-am putut să mă duc, că n-am putut… cum zicea şi Nichita: patria mea e limba română. Aşa că am fost să plec, dar de ce să plec? Că avem şi aur, iată… Avem tot ce ne trebuie, am o casă frumoasă, avem femei frumoase, am copii frumoşi, am studenţi minunaţi, am public extraordinar, de ce să plec? Eu mă consider un om fericit, cu excepţia faptului că sunt înconjurat de nişte lepre, adică ne conduc nişte nemernici, uşor şantajabili, vânduţi… Nouă, românilor, nu ne e ruşine cu numele nostru de români. Pe mine mă cheamă Zamfirescu, pe tata, Zamfirescu, doar pe bunicul meu l-a chemat Zamfirache. Într-o discuţie cu Caragiale, bătrânul dramaturg i-a spus: „Termină, mă, cu Zamfirache ăsta, Zamfirache – Trahanache, pune-ţi şi tu Zamfirescu, ca oamenii…”. Asta-i: sunt Zamfirescu, oi fi grec, fanariot, ce-oi fi… dar sunt român! Mă simt român!

V-aţi exprimat de multe ori dezamăgirea faţă de dramatica situaţie politică şi economică din România. Episodul tipic pentru un cataclism în devenire este Roşia Montană. De ce vă dor lucrurile care se întâmplă acolo?

Eu vorbesc cu dumneavoastră pentru că nu mai dorm noaptea. Sunt implicat în mod exagerat. S-ar putea să nu fie chiar normal ce mi se întâmplă… Vorbesc noaptea în somn… Am visuri şi am speranţe şi am iluzii… şi-mi place ţara mea. N-am funcţii, nu urmăresc funcţii, nu sunt în nici un partid. Nu urmăresc nici un avantaj. Dar sunt revoltat până la Dumnezeu de ce se întâmplă în ţara asta. Adică noi împrumutăm miliarde de euro şi nu avem câteva milioane să facem forări la Roşia Montană? Noi nu putem, şi vine unul, de nicăieri, care are o firmă de apartament în Canada sau în paradisuri fiscale, şi ăla poate să facă ceva ce un stat nu poate?! Şi atunci mă întreb: când voiam să intrăm în UE, ce promisiuni am făcut, domnule? Sper să nu apuc să trăiesc să văd cum se vinde toată ţara asta… Decebal a pierit apărând Dacia, apărând limba dacă, cea care era mai veche decât a Imperiului Roman, a murit apărându-şi comoara. Pentru asta şi-a dat viaţa, pentru comoara de la Roşia Montană. Romanii pentru asta au venit, pentru aceeaşi comoară de la Roşia Montană. Şi iată că, peste aproape 2.000 de ani, bătălia se duce pentru aceeaşi comoară de la Roşia Montană.

Ce reprezintă Roşia Montană pentru dumneavoastră, maestre?

N-am fost la Roşia Montană, n-am de ce să mă duc… nu reprezintă ceva special câtă vreme ea există, e acolo, în inima ţării. Eu ştiu că Traian n-a venit cu mii de soldaţi să-l omoare pe Decebal, a venit pentru Roşia Montană. Poporul român s-a format din cauza Roşiei Montane. Dar să nu mă ameninţi că mi-o distrugi, că atunci iau foc, mă înscriu în rândul apărătorilor ei. Câtă vreme există, Roşia Montană n-are nevoie de noi. Dar când unelteşti s-o arunci în aer, atunci ai de a face cu mine! Eforturile atât de fabuloase pe care le face compania, ca să intre în posesia acestui tezaur, crede că noi nu le vedem? De ce, de 17 ani, nu pleacă de aici, orice ar fi? Cheltuie miliarde, dar nu se gândeşte să plece. E groasă rău de tot. Ei fac în aşa fel încât să nu le-o dăm! Să nu le dăm Roşia. Iar cei care au semnat până acum, atât cât au semnat, dacă se află şi cade socoteala, atunci să se aştepte la ţepe, cum zicea Băsescu, în piaţa Victoriei… Că sunt trei forţe: PSD, PNL, PDL… PNL, PDL, PSD… PDL, PSD, PNL… şi eu ce fac? Pe cine aleg să facă dreptate la Roşia Montană?

„Cei care refuză să se mute din Roşia Montană sunt eroi naţionali. Sunt oameni care apără România. Le-aş ridica statui”

Există un grup de roşieni care refuză să-şi vândă proprietăţile. Ei au împiedicat până acum dezvoltarea proiectului minier. Ce părere aveţi de lupta lor?

Sunt eroi naţionali! Cei care refuză să se mute din Roşia Montană, să-şi înstrăineze moşia, sunt eroi cu care mă mândresc. Nu ştiu ce le-aş face… le-aş ridica statui. Sunt oameni care apără România. Graţie lor, timp de un deceniu şi jumătate, corporaţia a fost umilită şi nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa.

Guvernanţii încearcă pe toate căile să înşele vigilenţa opiniei publice, strecurând amendamente periculoase, cu dedicaţie pentru compania minieră, în noua lege a minelor. Cum comentaţi?

Mă uit la Ponta, care e de-o vârstă cu fiul meu. E tânăr, dar deja e de-al lor… vândut tot, pervertit cu totul… şi speram în tineri! Dar Ponta îi mai rău ca Iliescu. Credeam în el, am declarat acum un an: „Eu cred în Victor Ponta!”. Azi mulţi mă acuză. Zic: „credeam!”. Dar m-a dezamăgit profund. A venit cu o promisiune şi acum susţine invers! Păi, ce a făcut Ponta cu proiectul Roşia Montană e mult peste ce a făcut Băsescu, atunci când ne-a păcălit pe noi, profesorii, de l-am votat în 2009. Ponta s-a „tăbăcit” prea de timpuriu, a început prea devreme să-i ignore pe tinerii ieşiţi în stradă să protesteze. În general, sunt consternat de modalitatea de a se spune minciuni în public, fără jenă, fără nici un soi de sentiment de pudoare din partea guvernanţilor. Aceşti guvernanţi au un fel de a face politică minţindu-ne în faţă. Adică, eu îl întreb pe om, pe Ponta: de ce faceţi ce faceţi la Roşia Montană? Şi el răspunde că trebuie să dăm de lucru. Că trebuie să folosim resursele ţării. Şi eu îi spun: păi, omule, nu în felul ăsta le foloseşti, vânzându-le. Construieşte fabrici speciale şi prelucrează-le, procesează-le, fă-le piese pentru telefoane inteligente, pentru computere, pentru avioane şi rachete… Obligă-i pe investitorii ăştia, care se laudă cu locurile de muncă, să ridice aceste unităţi de producţie. Să se asocieze cu parteneri specializaţi în tehnologia înaltă, care ar fi interesaţi, deoarece ar avea materia primă sub nas şi forţa de muncă bine calificată… S-ar întoarce mulţi ingineri români din străinătate. Doar se ştie că, într-o tonă de telefoane mobile inteligente, se găsesc piese din aur cântărind circa 300 de grame. Piesele alea fabrică-le aici, mă, polician român! Câştigă şi ei, câştigăm şi noi…

„Cei care strigă la Roşia Montană că vor locuri de muncă au devenit, fără să vrea, Sirena lui Roaită”

Legea Roşiei Montane a fost respinsă de parlament; ce urmează? Care sunt problemele pe care guvernanţii le ignoră voit?

Problema primă la Roşia Montană nu este ecologia. Problema primă este patrimoniul arheologic. Lucrurile se pun aşa: vezi, Doamne, dacă Gabriel Resources ar găsi o soluţie să înlocuiască cianura, atunci noi am fi de acord să-i lăsăm să-şi facă de cap în munţii noştri. Păi noi nu dorim asta! Dacă se distrug vestigiile daco-romane, atunci să nu se facă nimic deocamdată. Dar ei nu-ţi răspund decât peste umăr, ca nişte trădători de ţară. Când îi vedem şi pe nemernicii ăia de afară, cât de porniţi sunt să deschidă mina, ca nişte câini turbaţi care au apucat un hoit şi nu-l mai lasă…, ei, bine, ei cred că noi nu ne imaginăm ce urmăresc? Păi cu cât ei se chinuie mai mult să pătrundă aici, cu atât ne dăm seama că e ceva de mare valoare; mă gândesc la zăcămintele de titan, de telur, de galiu. Dar ei cred că nu ne-am dat seama şi îşi imaginează că mâine vor putea spune: ohă-hăă, s-a dus, s-a luat, bai, bai, români, gata… Credeţi că au luat cu sutele de tone de minereu, vapoare întregi, şi l-au dus prin Australia şi au scos de acolo ce au scos nu ştie nimeni, nici SRI-ul, credeţi că au luat minereul ăsta degeaba? Păi, netrebnicii din guverne, care au acceptat, ce merită? ştreangul opiniei publice.

Emil Constantinescu a fost vinovatul numărul unu. Ca geolog trebuia să ştie ce poartă munţii metaliferi din Apuseni şi ce reprezintă ei pentru ţară. Mai mult, cât de contradictorii ar fi preşedinţii între ei, adică Constantinescu şi Iliescu, Iliescu şi Băsescu, toţi au fost şi sunt de acord cu vânzarea Roşiei Montane. Dom’le, oamenii ăştia sunt de acord cu vânzarea de ţară! (strigă). Vorbesc mai tare, sperând să mă înţeleagă publicul. Îmi vine să urlu! Trăim într-o perioadă în care minciuna e la faţadă. Şi noi întrebăm una, şi ei răspund alta. Ne arată câte un muncitor nenorocit, înfometat; ei opresc dezvoltarea alternativă, fac zonă monoindustrială la Roşia Montană şi îi strâng cu uşa pe vreo câţiva, ca să urle. Adică bieţii oameni au dreptate când urlă; compania şi primăria i-au înfometat, iar ei au devenit, fără să vrea, Sirena lui Roaită! Ce să mai vorbim? Roşia Montană e ţara mea. Cât oi trăi, eu am nevoie de ţara mea!

Sursa: http://www.cotidianul.ro/florin-zamfirescu-rosia-montana-e-tara-mea-cat-oi-trai-eu-am-nevoie-de-tara-mea-227675/

O călătorie în conştiinţa dumneavoastră

Acum 50 de ani, nici nu puteam să ne gândim la această idee. Cu 30 de ani în urmă, nu puteam vorbi despre aşa ceva la cină, însă acum începem să ne schimbăm perspectiva asupra modului în care ne trăim viaţă în fiecare moment, pornind de la ideea: om = conştiinţă = suflet.

Există dovezi tot mai clare că devenim ceea ce creăm (conştient sau nu) noi înşine ca fiinţe umane. Evoluţia conştiinţei este strâns legată de explorarea personală. Conştienţa nu este sinonimă cu Conştiinţa şi din păcate nu orice persoană conştientă acceptă ideea că trebuie să aibă şi Conştiinţă.

Acesta este secretul unei lumi mai bune.

Jim Carrey – discurs inspiraţional

Actor cunoscut atât pentru rolurile sale comice dar şi pentru cele dramatice, pictor, autor şi filantrop, Jim Carrey a ţinut anul acesta un impresionant discurs inspiraţional, în cadrul festivităţii de absolvire a Universităţii de Management Maharishi din statul Iowa, SUA. Universitatea privată are o programă de învăţământ prin care promovează educaţia bazată pe trezirea conştiinţei.

Acest discurs a depăşit în scurt timp graniţele auditoriului, având un impact covârşitor la nivel internaţional. Vi-l prezentăm în format original.

Economia sacră

Economia sacră este un film documentar prin intermediul căruia ne este prezentată istoria banilor, pornind de la economiile antice, bazate pe troc, până la capitalismul modern. Filmul dezvăluie modul în care sistemul financiar actual a contribuit la înstrăinare, concurenţă şi deficit excesiv, a distrus comunităţi şi a crescut la nesfârşit, pentru a se perpetua. Astăzi, aceste tendinţe au ajuns la extrem. Dar, în urma prăbuşirii lor, s-ar putea să descoperim o oportunitate unică pentru trecerea la o viaţă mai conectată, ecologică şi durabilă.

Prosperitate

Prosperitatea este scopul natural al vieţii.

Orice sistem viu de pe această planetă este expresia elocventă a capacităţii uluitoare a universului de a ajunge în stare de perfect echilibru şi este menit să facă ceea ce trebuie să facă în general viaţa: să prospere!

Vă invităm să urmăriți acest documentar care ne prezintă variante de răspuns și soluții la întrebările existențiale.

Viaţa începe acolo unde se termină frica

Indiferent de situaţie, dacă eşti prezent, dacă eşti atent, mereu ai ceva de câştigat, mereu ai ceva de învăţat!

Deşi profund dezamăgitor, mă bucur că am văzut filmul lui Will Smith – After Earth – pentru că m-am îmbogăţit cu următoarea idee:  Fear is not real. The only place that fear can exist is in our thoughts of the future. It is a product of our imagination, causing us to fear things that do not at present and may not ever exist. That is near insanity. Do not misunderstand me danger is very real but fear is a choice. (Frica nu este reală. Singurul loc în care frica poate exista este în gândurile noastre despre viitor. Este un produs al propriei noastre imaginaţii, ce ne face să ne temem de lucruri care nu exstă în prezent şi este posibil să nu existe nici în viitor. Asta e o nebunuie. Nu mă înţelege greşit, pericolul este ceva foarte real, frica însă, este o alegere.)

Îmi amintesc că cineva a spus odată că toate alegerile pe care le faci din frică sunt alegeri greşite. Şi când mă gândesc câte alegeri facem din frică în viaţă noastră, alegeri făcute pe baza a ceva ce nu există!

Viaţa noastră este condusă de frică. Şi oricum ai da-o tot nu e bine. Avem frică de success dar avem şi frică de eşec, avem frica de a muri dar avem şi frica de a trăi, frica de a iubi dar şi frica de a fi iubiţi, frică de colectivitate dar şi frica de a fi singuri, frică de ceea ce nu ştim dar şi frică de ceea ce ştim şi lista continuă.

Dar de ce atâta frică? De unde vine acest sentiment profund şi tulburător?

Personal cred că o mare parte din frică, în special cea care ne împiedică să trăim la adevăratul nostru potenţial, vine din ataşamentele puternice pe care le avem. Ataşamente care ne sunt induse încă de când suntem mici. Suntem învăţaţi atât acasă cât şi la şcoală că trebuie să avem, că trebuie să acumulăm lucruri şi oameni. Şi dacă ne uităm bine, cu cât avem mai multe, cu atât frica este mai mare.

La un moment dat ajungem să fim ceea ce avem. Ajungem să fim ceea ce facem.

Oamenii când văd o maşină scumpă se uită să vadă şi cine coboară din ea, te vor identifica şi cu maşina, cu casa, cu costumul, cu ochelarii , cu ceasul , cu bijuteriile, te identifică şi cu meseria ta. De aici frica, pentru că dacă toate lucrurile cu care eşti identificat se pierd, tu ajungi să nu mai exişti.

Nu este rău să acumulezi. Însă depinde ce acumulezi. Dacă acumulezi spre exemplu, ceva ce nu îţi poate lua nimeni? Cum ar fi dragoste, iubire, recunoştinţă, fapte pure şi frumoase. Dacă acumulezi spre exemplu zâmbete, momente de fericire, mângâieri, linişte, pace, răsărituri, apusuri şi triluri de păsări? Crezi că îţi va fi teamă că ţi le poate lua cineva? Nu ţi le poate lua nimeni şi atunci frica se transformă în pace, în linişte. Unei păsări în zbor, puţin îi pasă de pământul pe care îl are sub aripi. Este prea preocupată de cer şi de frumuseţea lui de nepătruns.

Antidotul la frică este curajul.

Se spune că de fiecare dată când îţi este frică de ceva trebuie să ai curaj şi să înfrunţi acel lucru. Dacă vei încerca să fugi şi să te ascunzi nu vei putea nicicum să scapi de frică. Oamenilor le este frică să trăiască şi astfel cred că dacă se ascund le va fi mai bine. În felul acesta au devenit maeştrii în a se ascunde de viaţă prin tot felul de metode. Prin mâncare, prin băutură, prin ţigări, prin dulciuri, prin droguri, prin agresivitate, prin răutate, prin bârfă , prin invidie, prin aroganţă, prin bani şi bunuri materiale, prin sex, prin televizor prin tot felul de metode prin care îşi amorţesc simţurile şi se păcălesc neîncetat.

Frica nu există, este doar un rod al imaginaţiei noastre. Aşa că trăiţi-vă viaţă liberi, fără frică. Lăsaţi viaţa să curgă asemena unei ape line şi clare. Şi atunci viaţa voastră va fi la fel.

Viaţa începe acolo unde se termină frica. Osho.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/viata-incepe-acolo-unde-se-termina-frica/

Secretul

Secretul (The Secret) dezvăluie singura şi cea mai puternică lege din univers. Descoperirea secretului de către Rhonda Byrne, începe cu descoperirea unui fragment din adevărul vieţii, într-o carte veche. Din acest moment începe o călătorie în timp, de-a lungul secolelor, urmărind şi descoperind secretul care stă la baza celor mai puternice filozofii. Marea descoperire a Rhondei, este capturată în acest film care a schimbat vieţile a milioane de oameni de pe întreaga planetă.

Nu contează cine eşti, nu contează unde eşti, poţi să-ţi schimbi viaţă! Acesta este secretul pentru prosperitate, sănătate şi relaţii fericite. Acesta este secretul vieţii!

Marea tranziţie. Un nou început.

„Mintea înseamnă totul: Devenim ceea ce gândim.” Buddha

Ne aflăm în acel moment planetar în care parcă are loc o tranziţie profundă. Societatea aşa cum o cunoşteam se schimbă într-un ritm extrem de alert. Trebuie să ne sincronizăm cu acest ritm şi cu schimbările care se produc şi trebuie să intervenim şi să ajutăm, nu să ne împotrivim. Raiul sau Iadul pe Pământ depind de noi. Nu avem de făcut decât o simplă alegere: Iubire sau Teamă. Să nu uităm totuşi că Iubirea este liantul Universului! Una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani este chiar trezirea conştiinţei umane. În final, vom înţelege cu toţii că:

„Uniţi vom rezista; dezbinaţi ne vom prăbuşi!” Esop.

Acesta este un film documentar care ne arată modul în care putem transforma societatea nesustenabilă în care trăim într-o cultură globală regeneratoare. Regizorul Daniel Pinchbeck ne arată cum societatea modernă, industrială şi materialistă s-a deconectat de cunoaşterea esenţială, care a rămas abandonată în culturile premoderne.