Obiceiuri româneşti de Paşte

După spusele românilor de pretutindeni, cea mai mare, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an e sărbătoarea Paştelor, Paştele sau Învierea Domnului. Ea cade totdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut, când toate în natură învie. Românii aşteaptă sărbătoarea aceasta, după un post îndelungat, cu mare dor şi bucurie, şi caută în acelaşi timp ca locuinţele lor să fie curate şi cu toate pregătirile făcute în cea mai bună rânduială.

Ultima săptămână din Postul Paştelui se numeşte “Săptămâna Patimilor” şi începe în duminică Floriilor, duminica în care se comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim. “Săptămâna Patimilor” comemorează prinderea lui Iisus, crucificarea şi moartea Lui. În acesta ultimă săptămână, multe biserici ţin slujbe în fiecare seară, slujbe numite “Denie”. De luni până joi se comemorează ultima masă, prinderea şi închiderea lui Iisus. Ziua de joi se numeşte “Joia Mare”. Vineri, numită “Vinerea Mare” se comemorează crucificarea şi moartea lui Iisus pe cruce. În acesta zi, se ţine post negru, adică nu se mănâncă nimic.

Bărbaţii care până în Joia mare din Săptămâna Patimilor lucrează de regulă la câmp, din ziua aceasta rămân acasă ca să o cureţe şi să se îngrijească de ea, repară gardurile, ară grădina, junghie mieii de Paşte şi adună cele trebuincioase sărbătorii.

Femeile, tot din Joia mare sau cu câteva zile înainte încep a deretica prin case, a vărui, a spală, a roşi ouăle, a coace pască şi alte copturi.

Fetele cele mari precum şi multe neveste tinere încep a coase câte o cămaşă nouă precum şi alte haine, ca fiecare să aibă pentru ziua de Paşte, măcar o cămaşă nouă. Fiecare are partea sa de ocupaţie şi grijă, fiecare caută a nu rămâne în urma altora, iar sfintele Paşte să-l surprindă ca pe un neom între oameni.

Cea mai însemnată coptură pe care o mănâncă românii în decursul sărbătorii Paştelor este pasca, păscuţa. Pasca se face dintr-un aluat bine dospit în care se pune sare şi lapte dulce. Forma este rotundă, grosimea e cel mult de un lat de deget cu împletituri (sucituri) pe margini şi cele de la mijloc în formă de cruce, care reprezintă crucea pe care a fost Mântuitorul răstignit. Între împletituri se pune de regulă brânză de vaci dulce, frământată cu ou şi zahăr, unsă deasupra cu gălbenuş de ou şi împodobită cu stafide. Pasca se face fie în Joia mare, fie în  Sâmbăta mare. În afară de pască, cele mai multe românce mai fac şi alte copturi precum: babe, moşi, cozonaci rotunzi sau lungăreţi, colaci.

Tot de Paşte friptura cea mai însemnată este cea de miel, numit mielul Paştelor sau de purcel, care se frig întregi şi care se duc în ziua de Paşte împreună cu pasca la sfinţit. Mielul înseamnă Domnul nostru Iisus, iar în Banat este datina ca oasele şi celelalte rămăşiţe ale acestuia să se îngroape la un altoi de măr sau par sănătos, pentru ca şi familia aceea să fie tot anul sănătoasă. Ouăle roşii se fac tot în Joia sau Sâmbăta mare.

O legendă spune aşa: “Zice că pe când se afla Domnul nostru Iisus răstignit pe cruce, Maica Domnului a luat o coşarcă plină de ouă şi se duse cu dânsa la jidovi şi închinându-le-o îi ruga să înceteze a-l chinui şi necăji pe Iisus. Maica Domnului puse coşarca cu ouă lângă cruce şi începu a plânge. Stând coşarca lângă cruce şi curgând din mâinile şi picioarele lui Iisus sânge, în scurt timp o parte din ouă se înroşiră, ca şi când ar fi fost vopsite. Domunul Iisus văzând ouăle umplute de sânge, îşi aruncă privirile către cei de faţă şi le zise:

– De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi!

După ce a înviat Domnul nostru Iisus, Maica Domului a fost cea dintâi care a făcut ouă roşii şi pască şi a dat fiecărui om pe care l-a întâlnit câte un ou roşu şi câte o păscuţă şi i-a zis “Hristos a înviat!”

Ouăle sunt alese cu grijă, numai de găină, se fierb, se pun în culoare, apoi se lasă la uscat şi se şterg cu grăsime de porc ca să aibă luciu.

Când cântă cocoşii de mizul nopţii, românii curaţi şi îmbrăcaţi, după ce spun rugăciunile, iau pasca pentru sfinţire şi ouă roşii şi pornesc spre biserică.

În ziua Învierii fiecare ins care i-a parte la Înviere, trebuie să aducă cu sine şi o lumină, pe care o ţine aprinsă în tot timpul săvârşirii sfintei Învieri de către preot. După Înviere fiecare se întoarce cu lumina această aprinsă acasă. După ce ajung acasă şi păşesc peste pragul tinzii încep a se închina, apoi intrând în casă sting lumina în grindă, afumând-o pe această în semnul crucii. După ce fac semnul crucii o sting şi o păstrează apoi peste tot anul, spre a o avea şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase la vărsări mari de ape, la grindină sau piatră, la tunet, fulger şi trăsnet.

Aprizand-o,zic : Fugiţi necuraţi,/ Fugiţi, voi spurcaţi./ De casă noastră/ Nu v-apropiaţi.

 Românii mai întrebuinţează lumina Învierii spre a afuma vitele cu dânsa.

După sfârşirea Învierii, a leturghiei şi a sfinţirii, unul sau două dintre ouăle sfinţite se dau preotului, care le-a sfinţit, iar restul se aduce acasă. Sosind acasă toţi se pun la masă şi gustând mai întâi din pască din ouă şi celelalte bucate încep a mânca. După ce s-au săturat de mâncat, prind a ciocni cu ouă roşii, şi anume mai întâi soţii, apoi copii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri şi cunoscuţi. Făcând aceasta, cred că cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă.

În ziua dintâi, adică în ziua de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. A două zi, adică luni după Paşte se poate ciocni şi cap cu dos, iar în cele următoare chiar şi dos cu dos.

Cel mai mic de ani ţine oul cu capul în sus, iar cel mai mare ciocneşte cu oul sau, şi anume tot cu capul, zicând : “Hristos a înviat!”, iar cel mic răspunde : “Adevărat c-a înviat!”.

Deşi această sărbătoarea reprezintă pentru toţi românii învierea Domnului Iisus Hristos, ea se sărbătoreşte oarecum diferit în regiunile României.

După o legendă din Bucovina, pasca se face pentru că Iisus înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce, a spus învăţăceilor săi, că până atunci au mâncat cu toţi copturi nedospite şi nesărate adică turte sau azime, de acum înainte vor mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi paşte.

Tot în Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşte, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a îşi arată consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le ofere un ou roşu.

În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşul pascal. În faţă fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduială strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pască, şuncă, brânză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean, şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continuă în familie.

În Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.

O foarte frumoasă datină se păstrează în Maramureş, în zona Lăpuşului. Dimineaţă, în prima zi de Paşte, copiii (până la vârstă de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor “Sărbători fericite!”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.

În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşte, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşte (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continuă masa cu friptură de miel.

În unele părţi din Banat este obiceiul ca în ziua de Paşte să se dea de pomană de sufletul morţilor : colaci, miel, ouă roşii precum şi alte bucate aflate în casă.

În cele mai multe comune din Banat, în locul prânzului descris mai sus este datina ca luni după Paşte să meargă preoţii cu litia la morminte şi aici să facă rugăciuni pentru sufletele răposaţilor.

Dacă Paştele cade la sfrsitul lui Martie şi ţăranii nu au ieşit cu sămânţa la câmp, atunci se duc luni după Paşte şi cu mâna, nu cu sapa, pun în pământ seminţe că să le rodească anul acela câmpul.

Săptămâna întâi după Paşte, la români se numeşte Săptămâna Luminată, pentru că înviind în ajunul ei Domnul nostru Iisus, a luminat-o prin învierea din morţi, şi pentru că în această săptămână toate se luminează, adică toate încep să înflorească şi să se înnoiască.

În Transilvania cum se zăreşte de ziuă, prind a umbla băieţii cu ouă roşii pe la neamuri şi vecini, iar gazda le dăruieşte ouă roşii şi păscuţe. Tot aici feciorii cu flori în pălării şi fetele frumos gătite se adună după prânz înaintea bisericii, toţi  cu ouă roşii, unde râd, glumesc, petrec şi ciocnesc împreună: oul cel tare câştigă pe cel slab.

În unele locuri din Bucovina şi Transilvania, este datina ca luni după Paşte, feciorii să ude pe fete şi băieţii pe copile. Iar marţi după Paşte udă fetele pe feciori şi copilele pe băieţi. Fetele după ce au fost udate, invită pe cei ce le-au udat la masă, şi le dau drept suvenir câte un ou mai frumos.

În Transilvania a două zi de Paşte, după amiază înainte de vecernie, credincioşii satului se adună la Prânzul Paştelor. La acest prânz se bea şi se mănâncă de sufletul morţilor şi se cântă felurite cântece sau versuri ale Învierii.

În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşte se ia toaca de la biserica, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine şi a fost furată, sunt pedepsiţi ca a două zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfruptă atât “hoţii”, cât şi “păgubaşii”. Dacă aceia care au încercat să fure toacă nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.

În Ţară Bârsei, în jurul Braşovului, se face o petrecere care adună întreagă comunitate – obiceiul Junii Braşovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de căluşari sau de colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este aruncarea buzduganului.

În Moldova “fetele şi flăcăii în ziua de Paşte se suie în clopotniţă şi toacă toată ziua, ca să crească cânepa frumoasă şi moale ca mătasea”. 

În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să îşi clătească faţă cu apă şi să îşi atingă obrajii cu ouăle pentru a avea un an plin de bogaţii.

Paştele simbolizează trecera de la o stare existentială la alta, atât din punct de vedere material cât şi din punct de vedere spiritual. Paştele este sărbătorit încă din vremuri străvechi fiind considerată şi cea mai veche sărbătoare a creştinilor. Simbolistica Paştelui este una foarte puternică: pe lângă simbolurile religioase, aceste sărbători se caracterizează şi prin existenţa unor obiceiuri păgâne.

Paştele ar trebui să fie cea mai mare sărbătoare spirituală pentru întreaga omenire. Este cea care ar trebui să conducă lumea spre toleranţă, bună întelegere, pace, armonie, iubire, ajutor reciproc şi credinţă în Dumnezeu.

 Sursa: http://www.desarbatori.ro/paste/obiceiuri

http://www.referat.ro/referate/Sarbatorile_la_romani___Pastele_5077.html

Posted in Istorie.
  • Bancu Ana-Andreea

    Un articol excelent. Traditia ar trebui pastrata! Felicitari echipei NSR!