Plante care alungă insectele

Primăvară, vară, culori, parfumuri, soare blând, natură… Zen. Mai puţin atunci când vine vorba de interacţiunea noastră cu insectele. În loc să ne transformăm casa într-un cimitir al insectelor, ca să nu mai vorbim despre toate produsele toxice care ni se vând în ambalaje strălucitoare prin magazine, mai bine ne amintim că există câteva plante care alungă insectele şi pe care le putem procura uşor.

Eficiența acestor plante în alungarea ţânţarilor și a altor insecte, a fost probată, iar avantajul este că le puteţi creşte în grădina din faţă casei, în jardinière sau în ghivece. Prezenţa acestor plante limitează consumul de chimicale şi substanţe odorizante de sinteză clasice, folosite pentru îndepărtarea insectelor.

Citronella (Cymbopogon citratus)

citronella

Este o plantă perenă cu aspect de iarbă înaltă, care creşte în tufe şi alungă ţânţarii cu maximă eficiență. Citronella are o aromă foarte plăcută, se întreţine foarte uşor şi creşte la fel de bine şi în grădina, dar şi în ghivece pentru terasă. Funzele de Citronella sunt ingredientul de bază pentru soluţii naturale împotriva ţânţarilor. Frunzele proaspete (vreo două mâini pline), se pun în blender împreună cu puţină apă. Pasta rezultată se combină cu o cantitate egală de alcool. Se lasă la macerat şi se agită în fiecare zi, vreme de o săptămână. Se filtrează, iar soluţia rezultată poate fi folosită pentru a fi pulverizată împotriva ţânţarilor. Trebuie să ai grijă: soluţia pătează!

Gălbenelele (Calendula officinalis)

132356-5

Simpaticele flori conţin Pyrethrum, un ingredient găsit în formula sa de sinteză în multe insecticide. În grădină, gălbenelele nu au un miros foarte plăcut, în schimb au un rol destul de important în respingerea insectelor de orice fel, nu doar a ţânţarilor.

Busuiocul (Ocimum basilicum)

busuiocul

Este nu doar o plantă cu aromă perfectă în gastronomie, dar şi un inamic al ţânţarilor. O tufă de busuioc în ghiveci rezistă bine la orice fel de condiţii dacă este udată şi dacă are un pământ hrănitor. Puteţi planta în acelaşi ghiveci mai multe soiuri de busuioc. Combinaţia este foarte plăcută estetic, dar şi un avantaj în plus pentru acţiunea împotriva ţânţarilor. Busuiocul este una din plantele care alungă ţânţarii şi îndepărtează mirosurile neplăcute. Puteţi face din busuioc un preparat după modelul celui pentrtu Citronella. Este una dintre puţinele plante care dă o aromă fără ca frunzele să trebuiască să fie zdrobite. Există multe varietăţi de busuioc, dintre care în alungarea ţânţarilor cele mai eficiente sunt busuiocul lămâios, numit aşa pentru puternicul sau miros de lămâie şi busuiocul cu aromă de scorţişoară, care este mai des întâlnit şi folosit în Asia. Dacă aveți în grădină busuioc, e suficient să vă frecați pielea cu câteva frunze pentru ca ţânţarii să stea departe.

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

rozmarin-618x463

Este pe lângă un condiment deosebit de gustos şi o plantă care alungă ţânţarii. Cel mai simplu mod de a creşte o tufă de rozmarin este să plantați seminţe, dar se poate transplanta şi un butaş. Plantarea rozmarinului se face primăvara sau toamna. Şi din rozmarinul se poate prepara macerat cu alcool, extrem de utile pentru îndepărtarea ţânţarilor.

Verbina (Verbena urticifolia)

verbina-jim-greer

Este un arbust care ajunge până la doi metri înălţime, care are frunze şi flori foarte parfumate cu o aromă care aduce cu cea a frunzelor de lămâie. Seara, uleiurile volatile din verbină sunt emanate în aer fapt care face ca aceasta să fie una din cele mai bune plante care alungă insectele.

Menta (Mentha)

menta

Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. Lăsată liberă, în grădină de exemplu, creşte bogat şi poate ajunge până la un metru înălţime. Este foarte decorativă şi este extrem de eficientă în alungarea insectelor nedorite, fiind una din cele mai bune plante împotriva ţânţarilor.

Roinița (Melissa officinalis)

101

Seamănă la miros cu iarba de citronella însă mirosul ei nu este la fel de puternic încât să alunge chiar şi albinele sau fluturii. Creşte şi se înmulţeşte foarte uşor şi e bine să o aveți în jur, acolo unde stați mai mult, dacă vreți să nu vă deranjeze ţânţarii. Dacă nu aveți această posibilitate, puteţi lua câteva frunze în palmă, le striviți şi apoi le frecați pe părţile corpului care sunt mai expuse la pişcătura de ţânţar.

Lavanda (Lavandula atriplicifolia) 

OASI_DI_NINFA_lavanda

Deşi nouă ne place mirosul de lavandă, se pare că ţânţarilor şi altor insecte, nu prea le place. Aşa că lavandă este una dintre plantele care poate fi cultivată în grădină sau ghivece nu doar ca să ne înfrumuseţeze casă sau grădina, ci şi să ne ajute să scăpăm de ţânţari. Lavanda este uşor de cultivat şi creşte foarte bine în zonele foarte însorite. Creşte destul de înaltă şi se recomandă să o avem în zonele în ne place să stăm, ca de exemplu în living sau lângă masa din curtea casei.

Muşcata (Pelargonium)

muscata

Are că ţară de origine, Africa de Sud. Creşte în tufe şi poate depăşi 90cm în înălţime. Muşcatele înfloresc toată vara şi pot fi plantate în plin soare, atât în grădina cât şi în ghivece. Frunzele de muşcată parfumată au un miros încântător de trandafir şi lămâie, motiv pentru care această plantă este atât de populară în istoria parfumeriei, iar mirosul alungă ţânţarii şi muştele.

Dafinul (Laurus nobilis)

dafin-1

Această nobilă plantă reprezintă un remediu eficient împotriva gândacilor de bucătărie. Împrăştiați pe la colţuri, prin dulapuri, pe lângă ţevile de apă câteva frunze de dafin şi gândacii vor face cale întoarsă. Pe lângă faptul că e o plantă miraculoasă, unul dintre pilonii medicinii alternative pentru că îmbunătăţeşte circulaţia, are proprietăţi antiseptice demonstrate, e un antidepresiv natural, tonfică organismul, e bun pentru răceli, tuse, inflamaţii bucale, dureri digestive şi multe altele.

Margaretele (Leucanthemum vulgare)

fete_margarete_3888

Nu sunt doar stelele pământului când acoperă câmpiile primăvara şi vara, ci conţin piretrină, o substanţă care se găseşte în insecticide. Aţi văzut vreodată ţânţari sau muşte roind în jurul unei margarete?

Magnolia (Magnoliopsida)

Magnolia

Florile au un miros îmbătător.  Muştele şi ţânţarii nu tolerează această aromă prea bine.

Iasomia (Jasminum)

thumb-1400x733

Are un miros atât de puternic şi de frumos încât s-au scris cântece despre ea. Nu acelaşi lucru îl cred şi insectele pentru care Iasomia este ceea ce pentru noi ar fi un munte de toxic.

Aloe vera

aloe-vera-plant

Este o plantă suculentă, cu frunze groase cu ţepi mici pe margine. O puteţi planta în grădină, în locul cel mai însorit cu putinţă, sau în ghiveci, însă trebuie să îl ţineți la lumină multă. Ţânţarii nu o suportă şi în plus, efectele sale sunt miraculoase. Sucul pe care îl conţin frunzele poate înlocui cu succes orice dezinfectant pentru răni.

Alte plante care ţin la distanţă insectele: mărarul, regina nopţii, urzica, lămâiul, petuniile, garofiţa, usturoiul.

Surse: http://www.dinmansarda.com/20-plante-anti-tantari-din-gradina/

http://stiri.apropotv.ro/news/util/9-plante-care-alunga-tantarii-12783205

http://www.casa-gradina.ro/plante-care-alunga-tantarii/

Posted in Medicină alternativă.