Crăiasa Carpaților – documentar

Un film despre unul dintre cei mai spectaculoși munți din România, iubit și lăudat de pasionați, muntele care de-a lungul istoriei a marcat granița dintre Transilvania și Țara Românească. Parcul Național Piatra Craiului a fost desemnat arie de imporanță comunitară, fiind inclus în rețeaua europeană de arii protejate NATURA 2000. Recunoașterea valorii sale la nivel european a avut la bază numărul mare de habitate (15 tipuri de habitate) și specii (33 de specii) protejate incluse în directiva Habitate a Uniunii Europene și de specii de păsări (20 specii de păsări) incluse în Directiva Păsări a Uniunii Europene.

Filmul cuprinde pe lângă filmări deosebite ce surprind schimbările aduse peisajului de succesiunea celor patru anotimpuri și imagini spectaculoase cu animalele sălbatice pe care parcul național le ocrotește. În film veți vedea singura filmare care a surprins un râs hrănindu-se în libertate, o scenă unică și foarte apreciată de specialiști. Parcul Național găzduiește o populație importantă de carnivore mari: lup, urs și râs, mamifere protejate la nivel european, iar scopul filmului este de a sensibiliza publicul față de importanța conservării ecosistemelor unice din  Carpați.

Sursa: http://www.pelicam.ro/arhiva/arhiva-2015/filme-2015/out-of-competition-2015/craiasa-carpatilor