Locuri bizare din România: Țara Luanei

Legendele orale ale locului povestesc despre o cetate cu ziduri foarte înalte, care atingeau cerul.
Splendida regiune a Munților Buzăului este cunoascută ca și Țara Luanei. Deși este un nume feminin, Luana se spune că a fost un rege înțelept și un vraci extraordinar care atunci când îi mureau oștenii în lupte, îi stropea cu apă vie luată din Valea Izvoarelor.

Țara Luanei sau Tărâmul Luanei se pare că a fost descoperit în anii 1979-1980 de către o expediție școlară și datorită importanței care li s-a dat au fost declarate obiectiv al Ministerului Apărării Naționale.

Localnicii spun că „Țara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legătură sau nu, se spune că un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se află al treilea pol energetic al Pământului că importanță, primul fiind la Vârful Omu.
Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa „De la Tartaria la Țara Luanei“. Am putea adăuga faptul că, în sumeriană, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu îi pastoreste“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică.

Printre locuitorii din Munții Buzăului circulă mai multe legende. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informații este cea a lui moș Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateș, păscând vitele.
„Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Țaramul Luanei” – Luana fiind o ființă atotputernică ce păzea cu strășnicie porțile unei cetăți cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât și ziua un soare aidoma astrului zilei. Și cetatea era locuită de niște oșteni viteji întru dreptate și netemători de moarte. Oștenii răniți în lupte erau conduși de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie și de apă moartă; și spălându-și rănile cu acele ape miraculoase, aceștia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoștea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc și mureau. Și au trăit cei din cetate ani mulți sub oblăduirea Luanei până ce au luat seamă vrăjmași puternici, care mânați de pizmă, au venit înzăuați, în care de foc, și au doborât soarele cetății. Și când soarele s-a prăbușit, pământul s-a cutremurat din temelii și mare prăpăd a fost pe lume… și de atunci pe locul cetății, mulți ani nici iarbă n-a crescut și nici glas de pasăre nu s-a auzit și nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peștera înțeleptului.”

Expediția pionierească de la acea vreme a descoperit o așezare umană necunoscută, din epoca străveche, de proporții gigant ce era strjuita de un șanț de apărare. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viață în unul și același perimetru, începând din epoca pietrei cioplite și continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n. Sub stratul corespunzător epocii pitrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.
Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă de domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spațială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În fața navei cosmice este un arc întins, cu săgeată îndreptată spre vehicului spațial.

Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutățile arheologice descrise sunt filmate pe pelicula color 16 mm. Pe materialul filmat este redat și perimetrul așezării. După dimensiunile suprafeței, abundența materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp și perfecțiunea sistemului de apărare, așezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor dacice. Cercetările atestă că așezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumusețe arheologică ieșită din comun) se întinde pe toată suprafața așezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că așezarea a fost distrusă și incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru și în zona în care nu au existat construcții sau arbori; se pare că năvălitorii au intenționat să ardă până și pământul pe care a fost așezarea.

Vehemența distrugerii dovedește că așezarea avea și o funcție simbolică. Dispunea de o poziție ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiții excelente pentru ca populația să se retragă în munți în caz de înfrângere militară ceea ce duce cu gândul că ar fi de dintre capitalele lui Burebista.
ținutul Luanei alte grote: cu inscripții din toate epocile; Dionisie torcatorul; salamandrelor, apropierea izvorului lui Zamolxis, cum e numit acolo, stâncilor Fecioarei, Iosif, într-o de , Agatonul nou Agatonul vechi (ruine), scaunul spătarului altele.

Sursa: http://m.lapensiuni.ro/ro/extra/locuri-bizare-din-romania:-tara-luanei-149

Lacul de basm din România care nu îngheață niciodată și alungă depresia

Dacă treci măcar o dată pe an pe aici, scapi de gândurile negre. E ceea ce îți promit localnicii din apropierea superbului lac Ochiul Beiului. Apa e de un albastru ireal și e atât de transparentă încât pe fundul lacului se văd păstrăvii cum înoată.
Ochiul Beiului se află în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, din județul Caraș Severin, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, pe Valea Râului Beiu. Și pentru ca tabloul natural să fie complet, aici mai găsiți foarte aproape cascadele Beușnița și Bigăr.
Lacul este alimentat continuu de un izvor carstic subteran și datorită acestui lucru nu îngheață niciodată în anotimpul rece. Pe tot timpul anului are o temperatură constantă între 4 și 8 grade Celsius. Datorită acestei proprietăți, atrage în fiecare an păsări migratoare precum stârci cenușii sau rațe sălbatice.
Se află la o altitudine de 310 metri și are forma unui crater oval sau a unui ochi. Diametrul său este de 15 metri și are o adâncime maximă de 3,5 metri.
Legat de numele lacului există și un basm. În vremea Imperiul Otoman, un oraș sau o provincie era condusă de un bei. Fiul unui bei din zonă s-a îndrăgostit de fiica unui cioban. A răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. Însă, în timpul nopții, tânăra a reușit să scape cu o funie împletită din propria rochie. Beiul s-a enervat și a poruncit ca fata să fie ucisă. Fiul beiului n-a fost de acord, s-a supărat și a plâns în pădure până s-a creat lacul de astăzi.
Mai există o legendă populară care spune că în noaptea de Sânziene, pe 24 iunie, în jurul Lacului Ochiul Beiului se strâng ielele, dansează până spre dimineață și atrag prin farmecul lor bărbații, care dispar în pădurea virgină.
Accesul la Ochiul Beiului se face pe traseul Cascada Beușnița, din Drumul Național 57, Oravița – Moldova Nouă, spre Sasca Montană, prin localitatea Potoc, până la Podul Bei. De aici, pe un drum forestier, se poate merge cu mașina până la păstrăvărie.

Sursa: https://ideipentruvacanta.ro/lacul-de-basm-din-romania-care-nu-ingheata-niciodata-si-alunga-depresia/