Uitate pe nedrept, trecute sub tăcere de dezinteresul majorităţii cercetătorilor, pe teritoriul României există nenumărate zone unde realitatea este învinsă de paranormal şi unde tărâmurile se contopesc în şoapte de legende, mistere şi poveşti incredibile. O parte a acestor locuri sunt amintite mai jos. Ordinea în care sunt prezentate este absolut întâmplătoare, nu am încercat să alcătuim un top. La urmă urmei, nu există termen de comparaţie între locurile tainice cu care a fost binecuvântat sau blestemat pământul românesc.
Polovragi – Adevărata peştera a lui Zamolxis?
Pe malul Olteţului, într-o ambianţa de vis, în mijlocul naturii ne priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a fiinţat odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci. Numită printre altele, peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvăluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerând că se trage din existenţa unei câmpii “Poleo” unde se adunau vracii şi iniţiaţii dacilor. Ermiţii daci erau capabili să vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numită Polovraga, plantă dispărută în zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, peştera descrisă de Mihai Eminescu în poemul “Memento mori”.
Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare, fiind capabil să-şi schimbe după dorinţă înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci.
Zvonurile despre comorile dacice ascunse în Polovragi au atras o sumedenie de răuvoitori şi aventurieri lacomi. Toţi aceştia au avut parte de morţi tragice în încercările lor nesăbuite de a tulbura liniştea locului. Se spune că blestemul lui Zamolxis încă veghează locul. Stau mărturie zecile de cazuri, povestite în popor, despre ciobani cărora le-au dispărut oile, văcari care au rămas fără vacile din faţă ochilor, nuntaşi cărora le dispărea de pe mese băutură şi mâncarea – lăsându-i muţi de spaima şi bolnavi de nebunie.
Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. O întâmplare demnă de reţinut este aceea care vizează cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi. O iscălitură a sa rămasă în mănăstire se adaugă variantei neoficiale în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eteristi, pe când Domnul Tudor, un iniţiat al vremii, a rămas în mănăstire pentru a trăi deghizat în călugăr până la sfârşitul vieţii.
Şinca Veche & enigmele bisericii din stâncă
Situat în frumoasa Ţară a Făgăraşului, Şinca Veche este un fascinant şi străvechi sat românesc care a avut cândva patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialiştilor atrage atenţia asupra inscripţiilor ne-creştine de pe unul dintre pereţii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Şinca Veche, acest perete face parte din biserica interioară, din peşteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori.
Încărcătură subtilă a acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşmă. Zona mai este celebră în rândul iniţiaţilor deoarece aici, în prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească. Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau româneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică. Să fi fost cântece în limba dacă?
Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase întâmplări, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmărit de Securitate în anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenţa Anticomunistă din Făgăraş. Moldovan visează nişte fiinţe de lumina care-l avertizează şi-l sfătuiesc unde să se ascundă pentru a nu fi găsit. 43 de ani mai târziu, în 1996, reporterul TVR Lucian Băbeanu a intrat în peşteră dorind să tragă câteva cadre şi cu aceasta pentru o emisiune când, spre stupoarea cameramanului, camera video a început să pornească şi să se oprească singură, neraspunzând la comenzi. Crezând că aparatul de filmat este defect, echipa a părăsit peştera, iar în studiouri, când au vizionat ceea ce se înregistrase, au avut surpriză să observe sfere de lumina strălucitoare care roiau în adâncul bisericii…
Blestemul comorilor din Bărăgan
Pentru majoritatea românilor, Bărăganul nu este altceva decât o câmpie nesfârşită unde iarna muşcă viscolul, iar vara soarele arde ucigător. Însă, foarte puţini oameni cunosc suita de mistere care învăluie oceanul de câmpie dintre Marea Neagră, Carpaţi şi Dunăre, un tărâm evocat deseori de Panait Istrati şi Fănuş Neagu. Conform legendelor locale, în pământurile câmpiei se află îngropate numeroase comori păzite de blesteme crunte. Undeva între Călăraşi şi Lehliu se găseşte satul Dor Mărunt, celebru nu demult pentru frumoşii armăsari care alcătuiau cea mai mare herghelie de cai de rasă din Bărăgan. Aici se află, însă, îngropate şi comori străvechi străjuite de flăcări ireale, de un albastru nelumesc care dansează în puterea nopţii pe necuprinsul câmpurilor.
Celebru în acest sens este locul denumit La Movilă, unde, înainte de Revoluţia din 1989, un sătean a descoperit în timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire mărinimoasă, localnicul i-a împărţit frăţeşte cu ceilalţi săteni. Nu a durat mult până când despre această ispravă a aflat şi Miliţia, care s-a autoinfintat şi a confiscat ţăranilor toate monedele găsite.
Soarta blestemată a comorilor este întărită de povestea lui Gheorghe Prepeliţă, un sătean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepeliţă nu a suflat un cuvânt, dar sătenii vedeau cum neamul lui îşi construieşte case şi grajduri noi, se îmbracă scump, îşi cumpără turme de oi şi vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepeliţă se aruncă fără motiv într-o fântână. La câteva săptămâni după, ginerele săteanului are aceeaşi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepeliţă să se spânzure de aceeaşi fântână.
La fel de sinistru este – spun legendele – şi blestemul comorii lui Pintecan, un alt sătean care a găsit un butoiaş cu galbeni de aur îngropat la rădăcina unui nuc. În noaptea imediat următoare, “norocosul” Pintecan aude în vis o voce care-i porunceşte să construiască o biserica pe locul unde a descoperit banii sau îl va ajunge blestemul comorii. Dimineaţă, Pintecan a ignorat visul, grăbit să se îmbogăţească. Şi-a împărţit comoară în familie şi s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, când se întorcea acasă şi-a găsit băieţelul de doi ani spânzurat între graţiile de la pătuţ. În noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeaşi voce care l-a avetizat că dacă nu face biserica, va fi lovit de necazuri şi mai mari. Şocat, omul a construit cea de-a două biserica a satului, care este vizibilă şi astăzi.
Fantomele de pe Dealul Luncanilor
Undeva în inima Moldovei, între oraşele Iaşi şi Paşcani, se flă satul Sarca din care se poate ajunge în comună Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizează orice drumeţ care vrea să plece la ceas de seară spre Luncani. Mai ales dacă drumeţul este un om bun cu inima curată, deoarece fantomele pripăşite în aceste locuri, pândesc în special pe cei cu suflet bun. Stau mărturie în acest sens, întâmplările înspăimântătoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu,Petruţa Muscalul, Maria Piper şi alţii.
Sălaşul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde – conform poveştilor – oamenilor le apar stafii care-i urmăresc cale de 3 kilometri până în satul Goesti. Bătrânii povestesc că în locul blestemat au fost îngropaţi fără imparatasanie şi lumânare mulţi soldaţi ucişi în 1917, în decursul primului Război Mondial. Astfel se explică de ce zeci de drumeţi spun că au văzut odată cu căderea nopţii, siluete translucide, albe şi tăcute care pluteau alături de ei, întotdeuna pe partea dreapta a drumului. Bătrânii spun că soldaţii-fantome, care acum sunt prinşi între lumi, stafiile lor apărându-le în special oamenilor cu suflet bun şi copiilor, aşteaptă ca pe dealul Luncanilor să se facă o slujbă de pomenire a sufletelor şi o sfinţire a locului.
Costeşti, locul unde duhurile dau cu pietre
Localitatea Costeşti din judeţul Argeş a figurat acum câţiva ani în toiul dezbaterilor specialiştilor în paranormal. Cazul în sine a fost observat şi filmat de numeroşi martori oculari, ceea ce-i dă un plus de credibilitate. Totul a început în noaptea zilei de 20 martie 1997, când asupra casei familiei Panait Drăghici s-a abătut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, în urma căreia atât proprietarii, cât şi vecinii lor s-au ales cu o spaimă soră cu moarte, precum şi cu acoperişurile distruse şi ferestrele sparte. După prima seară “paranormală”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lăsarea serii. Până în noaptea de 24 martie, înainte de sărbătoarea de Bunavestire, întâmplarea s-a repetat consecutiv în fiecare seară, poliţia locală din Costeşti rezumându-se la a observa ciudatul fenomen alături de tot satul, după care a întocmit un raport de pagube şi distrugere fără făptaş. După Bunavestire, ploaia de pietre a încetat brusc. Liniştea a durat doar până pe 29 august 1997, când tirurile de pietre aruncate de mâini invizibile au reînceput mai violent decât în primăvară. Oamenii au apelat la Georgică Creţu, preotul paroh din Costeşti care a venit în casă lor chiar în timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe întreagă durata a slujbei atacul a încetat, pentru a reîncepe însă la scurt timp după aceea…
Culmea manifestărilor bizare din Costeşti s-a înregistrat pe 4 septembrie 1997. În acea zi, mobilele au început să se mişte prin casă dintr-o cameră în alta, mutate parcă de nişte cărăuşi invizibili. Peste doar câteva zile, creştinii urmau să sărbătorească Naşterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Liniştea s-a aşternut de atunci asupra gospodăriei familiei Drăghici. Entuziaştii fenomenelor paranormale sunt de părere că atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Alţii înaintează ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Făptaşa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul întregii sale vieţi s-a certat cu familia Drăghici. Mai mult, în timpul acceselor sale de furie, bătrână Achilina arunca cu pietre în casă vecinilor săi. Achilina Marciuc a murit singură într-o mizerie cruntă pe data de 11 august 1987. Se pare că spiritul neadormit al bătrânei i-a urât atât de mult pe membrii familiei Drăghici, încât a dat cu pietre în casă vecinilor atât în lumea acesta, cât şi de pe lumea cealaltă…
Poeni, satul blestemat de lupi
Satul Poeni de la poalele Munţilor Poiana Ruscă ascunde nişte întâmplări care ar face cinste oricărui roman de groază marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor îndreptate asupra mai multor săteni. O femeie, Maria Sârbu, a fost chiar omorâtă şi devorată de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Însă toţi zoologii afirmă că, de obicei, lupii nu atacă oamenii decât dacă sunt turbaţi, ceea ce în povestea de faţă este puţin probabil. Totodată, în nicio circumstanţă lupii nu devin mâncători de oameni, fenomen care se întâlneşte doar în cazul tigrilor, leilor şi leoparzilor. Misterul de la Poeni se adânceşte şi mai mult dacă luăm în calcul faptul că în zona respectivă nu mai existau lupi de peste o sută de ani.
Bătrânii satului sunt de părere că făptaşul nu a putut fi în ruptul capului un lup obişnuit, ci că animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune în aceste părţi strigoiului. Cei care au scăpat povestesc că fiara din altă lume arată precum un câine mare, negru cu blana zburlită, care nu lasă urmă pe zăpadă sau prin praf atungi când fuge, ca şi cum ar fi plutit. De asemnea, poveştile spun că arătarea dispărea instantaneu dacă oamenii apucau să-şi facă semnul crucii sau să roasteasca o rugăciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se ştie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de părere că povestea neamului muşcat de fiară necurată începe acum peste două sute de ani, când cineva din familia respectivă ar fi omorât un alt sătean pentru a-i fură o armă foarte valoroasă. Cel ucis era unicul fiu al unei bătrâne care în ziua înmormântării ar fi aruncat în cimitir un greu blestem asupra neamului ucigaşului fiului sau.
Balta Vrăjitoarelor
Satul Boldeşti. Pădurea Boldu-Creţească. Lângă Bucureşti, la doar 30 de minute distanţă de pădurea Cernica, există o baltă blestemată, recunoscută şi temută inclusiv în prezent de localnici. Ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creţească, balta este la prima vedere un banal ochi de apă de dimensiuni mai mult decât modeste, cu un diametru de doar 5 metri. În ciuda aparenţei obişnuite, se spune că peticul de apă este înconjurat de forţe din alte lumi şi este loc de manifestări inexplicabile.
Faima bălţii este demult cunoscută de vrăjitoarele ţigănci care se adună din lumea întreagă aici, în prejma nopţilor de Sfântul Gheorghe, Sânziene şi Sfântul Andrei, atunci când se spune că se deschid temporar porţile spre celelalte tărâmuri. Balta este un loc al puterii transmis din generaţie în generaţie în rândul vrăjitoarelor. Se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici bălţi ascunse la marginea Bucureştilor se îndeplineşte negreşit. Parcă pentru a adaugă un miez de adevăr în povestea vrăjitoarelor, există oameni care au observat în preajma bălţii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare şi furtuni iscate din senin în perimetrul restrâns al bălţii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, câini sau pisici) refuză să bea apă de aici, preferând parcă să moară de sete decât să se adape din baltă.
Balta, care are o adâncime de doar un metru şi jumătate, nu seacă, nu se măreşte, nu se micşorează niciodată – indiferent dacă este seceta sau plouă abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zonă spun că au aruncat în ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi dispărut fără urmă în două săptămâni…
Sursa: http://www.descopera.ro/fenomenele-paranormale/4643220-locuri-misterioase-din-romania