Ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim

Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat însemnătatea vieţii.

A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universul.

Profesorul Constantin Dulcan şi-a propus să desluşească misterul care-l măcina, mânat de sfaturile tatălui său, care n-a putut să meargă la şcoală din cauza situaţiei familiale, dar care şi-a dorit ca măcar copiii lui să-şi construiască un viitor prin învăţătură.

„Vedeam, ca orice copil la ţară, că te trezeai de dimineaţă, plecai la munca câmpului, cu vitele, veneai acasă, mâncai, te culcai. A doua zi, la fel. Zi de zi să faci asta, asta-i viaţă?! Dar de ce, de ce trebuie să se nască omul? Şi prima întrebare a fost: Ce sens are viaţa?”, povesteşte Constantin Dulcan.

Profesorul Constantin Dulcan a studiat pe cont propriu filosofia. „Când am ajuns la India, am rămas uimit că filosofia lor este o filosofie a omului de pe stradă, nu ca la noi, rezervată elitelor universitare. Pentru indian, filosofia devenise o modalitate practică de existenţă, în timp ce pentru mine era o chestie care mă ajuta să strălucesc într-un salon, dar în afară nu mă ajuta cu nimic. Nu puteam să înţeleg natura la nivel intim, biologic. Şi mi-am spus: acum fac asta, când termin, fac medicina”, povesteşte Constantin Dulcan.

Aşa a şi făcut. A ales un domeniu al medicinei care să-l ajute să obţină răspunsul la întrebarea esenţială pe care şi-a pus-o încă din copilărie – Ce sens are viaţa?. „Alegerea medicinei a pornit de la un comandament de ordin informaţional. Am voit să ştiu, a fost fundamental să cunosc. Să cunosc lumea la nivel biologic, intim, ca motivaţie fundamentală şi dincolo, cultura ca motivaţie spirituală. Ai două laturi, spiritul şi corpul, organismul. Asta m-a ajutat foarte mult. Pe urmă, când am luat secondariatul, puteam să iau boli interne la Piteşti. Ar fi fost fericiţi părinţii. Mai erau neurologia şi psihiatria la Craiova. Am luat neurologia pentru că am zis că aici pot avea un drum mai personal. Şi aşa a fost. N-aş fi înţeles atât de multe dacă nu eram neurolog”, îşi aminteşte Constantin Dulcan.

„Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine”

„Cu toţii avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există şi multă bucurie, dar şi enorm de multă tristeţe. Întregul ţel al vieţii mele a fost acela de a găsi un sens al lucrurilor”, completează acesta.

A găsit sensuri diverse. A înţeles că viaţa noastră este formată din ceea ce gândim şi ceea ce simţim, că unul dintre sesurile vieţii, finalitatea spre care tind toate acţiunile noastre este fericirea: „Fericirea este un sens al nostru şi are sensuri multiple. Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine. Fiecare dintre noi poate avea o formulare a ideii de fericire. Trebuie să facem o diferenţă între bucurie şi fericire. Fericirea este, după opinia mea, un obiectiv, o ţintă, o finalitate a tot ceea ce este fiinţă pe lumea asta, cu diferenţa că o fiinţă umană, dispunând de o raţiune, trăieşte fericirea, sentimentul acesta al satisfactiei depline atât în planul raţional, cât şi în planul afectiv. Bucuria este plăcerea minţii, în timp ce fericirea merge mai adânc, la bază, la fundamentele sufletului, unde putem vorbi de o fericire a spiritului, care înseamnă mult mai mult decât nivelul imediat al gândirii”.

Profesorul consideră că dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii şi dă exemplu iubirea adolescentină, ca pe una dintre cele mai marcante experienţe ale vieţii.

„Fericirea este o stare de spirit, o stare în care, vrei, nu vrei, trebuie să intre şi inima şi afectivitatea, profunzimile tale afective, acolo unde este esenţa ta. Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii”, spune Dulcan.

Nivelul superficial, cu furtunile, nivelul profund, cu pacea. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi.

Şi totuşi, cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor? Profesorul Dulcan consideră că este o chestiune de percepţie.

„Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să îmi păstrez un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat.

Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau netentuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: „Nu pot, e amară”. Păi, fă-o dulce dacă e amară.”

Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului

Gândirea pozitivă nu ne ajută doar pe noi. Profesorul Constantin Dulcan spune că gândurile şi cuvintele noastre sunt încărcate cu energie. Această energie este negativă sau pozitivă, în funcţie de felul în care arată gândurile noastre şi de semnificaţia pe care o au cuvintele noastre.
„Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv. Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire”, susţine Constantin Dulcan.

Profesorul susţine că un câmp de energie emis de om fie prin cuvinte, fie prin gânduri, poate ajunge în cel mai îndepărtat punct din Univers şi prin influenţa pe care o au pot crea dezechilibre energetice. „În momentul în care eu, prin ceea ce scot pe gură sau gândesc dezechilibrez Universul, el produce catastrofe. El nu este dependent de existenţa mea, dimpotrivă, eu sunt produsul lui, nu el este produsul meu. Ca atare, el se răzbună. Dezechilibrele sunt dure. Toate catastrofele de aici vin”, explică profesorul Dulcan.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim”

Pe lângă Univers, influenţată de gândirea noastră este şi sănătatea. Medic de profesie, profesorul Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. Îşi aminteşte episoade din cariera sa medicală, în care persoane care au venit la el să se trateze au reuşit să grăbească vindecarea printr-o gândire pozitivă.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală. Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o. Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru. Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică”, explică profesorul Constantin Dulcan.

Inima este corespondentul minţii divine

Având în vedere că oamenii gândesc şi simt, deci au o latură raţională şi una emoţională, l-am întrebat pe Constantin Dulcan dacă, în drumul către fericire oamenii ar trebui să-şi asculte mai mult inima sau să fie mai mult raţionali. Acesta spune că adevărul în cazul marilor decizii care ne pot influenţa în mod semnificativ viaţa stă în inimă. Suntem tentaţi să credem că raţiunea depăşeşte sentimentele, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Inima este asimilată de Constantin Dulcan puterii divine, deci, adevărului absolut.

„Experienţa mea a fost că de câte ori n-am ascultat inima, n-a ieşit bine. Vorbind în alţi termeni, inima este corespondentul minţii divine. Deci, acolo e adevărul. În creier este doar un calcul al circumstanţelor, pe care tu nu le ştii. Eu gândesc că dacă merg acum pe stradă n-o să mă întâlnesc cu un obstacol peste care să nu pot trece dar, când ies acolo, nu e aşa. Asta este partea raţională. Deci, adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima. Sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional. La nivel afectiv memoria e mult mai lungă. De aceea, experienţele care te marchează în viaţă nu le uiţi, indiferent că sunt bune sau rele”, afirmă acesta.

Bineînţeles, în contextul unei vieţi sociale, raţiunea are rolul ei. Constantin Dulcan admite că a-ţi asculta inima nu înseamnă a renunţa la serviciu pentru că inima nu vrea asta: „Încă o dată, nici o parte, nici alta nu trebuie dusă la extrem. Linia de mijloc este linia de aur. Adică, trebuie să şi gândeşti. Sunt lucruri pe care nu le poţi face decât cu raţiunea, fără îndoială”.

Fericirea se naşte în interiorul nostru, în inimă. Fericirea este un sentiment venit de dincolo de raţiunea umană. Aşa cum am spus mai sus, profesorul Constantin Dulcan admite că inima este conrespondentul minţii, raţiunii divine. Astfel, o cale către găsirea fericirii este credinţa şi recunoştinţa faţă de Creator, dar şi faţă de creaţiile sale – ceilalţi oameni, animale, natură.

„Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia. Fii recunoscător lui Dumnezeu că exişti, fii recunoscător pentru părinţii tăi că te-au crescut, fii recunoscător celor de pe urma cărora tu citeşti o carte bună, înveţi, fii recunoscător celor datorită cărora porţi hainele pe care le porţi, că le-au creat ei. Şi să te întrebi ce poţi să faci tu pentru ei. Uite, eu sunt medic bun, pot să îi vindec. Atunci, toate lucrurile vor fi la un alt nivel. Sigur că suntem diferiţi, că cel care mătură strada are altă fericire decât fericirea mea, dar asta nu înseamnă că eu am dreptul să îl dispreţuiesc, pentru că eu nu pot trăi fără el”, spune Constantin Dulcan.

Reţeta fericirii prescrisă de medicul Constantin Dulcan

Profesorul Constantin Dulcan consideră că starea de fericire poate fi obţinută de oricine. Sfaturile sale pentru oameni se referă la atitudinea pe care aceştia o adoptă faţă de propria persoană şi faţă de viaţă în general. Toţi oamenii ar trebui să fie împăcaţi cu ei înşişi, să accepte că sunt diferiţi şi că fiecare om are dreptul la deminitate şi respect şi să înţeleagă că sunt veniţi pe lume cu un scop. Depinde de ei să descopere acea chemare. Păstrarea în suflet a unui ideal, gândurile pozitive şi, cel mai important, credinţa – sub orice formă ar fi ea – sunt, de asemenea, elemente din reţeta fericirii dată de medicul Constantin Dulcan pacienţilor săi:

„Concluzia mea este că fericirea este un drept natural, pe care îl am prin faptul că exist şi cel mai bun reper pentru a avea linişte şi pace interioară este să ştii că dincolo de tine există o raţiune care te protejează. Eu lucrul ăsta l-am învăţat singur. Sigur că la ţară, în copilările, mama mă ducea la Biserică. Dar experienţa mea, căutările mele, m-au făcut să simt asta, să experimentez şi să ştiu că există Dumnezeu. Pe mine nu mă pot convinge nici toţi marxiştii lumii, toţi capitaliştii că venim din maimuţe. Pentru că de când e maimuţa maimuţă ea nu s-a transformat în om. Şi dacă din întâmplare maimuţa aia s-a tranformat în om, înseamnă că există o raţiune care vine din alt plan şi iată demonstraţia divinului. Dacă materia evoluează, înseamnă că e raţională. Vin fizicienii şi spun că atomul acela nu are raţiune. Păi dacă el nu are şi eu am, eu de unde am? Înseamnă că sunt eu încă ceva, un spirit. Atunci, de unde vine spiritul? Dacă corpul meu fizic este format numai din atomi neutri, de unde gândirea? De unde sentimentele? Înseamnă că e altceva pus în materie”, susţine Constantin Dulcan, care expune această teorie a unei raţiuni superioare care guvernează tot ce este prezent pe acestă lume în toate cărţile sale.

sursa: https://www.sanatatespirituala.ro/profesorul-constantin-dulcan-ne-putem-prelungi-viata-in-functie-de-modul-in-care-gandim-daca-eu-dezechilibrez-universul-produce-catastrofe

Lacul de basm din România care nu îngheață niciodată și alungă depresia

Dacă treci măcar o dată pe an pe aici, scapi de gândurile negre. E ceea ce îți promit localnicii din apropierea superbului lac Ochiul Beiului. Apa e de un albastru ireal și e atât de transparentă încât pe fundul lacului se văd păstrăvii cum înoată.
Ochiul Beiului se află în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, din județul Caraș Severin, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, pe Valea Râului Beiu. Și pentru ca tabloul natural să fie complet, aici mai găsiți foarte aproape cascadele Beușnița și Bigăr.
Lacul este alimentat continuu de un izvor carstic subteran și datorită acestui lucru nu îngheață niciodată în anotimpul rece. Pe tot timpul anului are o temperatură constantă între 4 și 8 grade Celsius. Datorită acestei proprietăți, atrage în fiecare an păsări migratoare precum stârci cenușii sau rațe sălbatice.
Se află la o altitudine de 310 metri și are forma unui crater oval sau a unui ochi. Diametrul său este de 15 metri și are o adâncime maximă de 3,5 metri.
Legat de numele lacului există și un basm. În vremea Imperiul Otoman, un oraș sau o provincie era condusă de un bei. Fiul unui bei din zonă s-a îndrăgostit de fiica unui cioban. A răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. Însă, în timpul nopții, tânăra a reușit să scape cu o funie împletită din propria rochie. Beiul s-a enervat și a poruncit ca fata să fie ucisă. Fiul beiului n-a fost de acord, s-a supărat și a plâns în pădure până s-a creat lacul de astăzi.
Mai există o legendă populară care spune că în noaptea de Sânziene, pe 24 iunie, în jurul Lacului Ochiul Beiului se strâng ielele, dansează până spre dimineață și atrag prin farmecul lor bărbații, care dispar în pădurea virgină.
Accesul la Ochiul Beiului se face pe traseul Cascada Beușnița, din Drumul Național 57, Oravița – Moldova Nouă, spre Sasca Montană, prin localitatea Potoc, până la Podul Bei. De aici, pe un drum forestier, se poate merge cu mașina până la păstrăvărie.

Sursa: https://ideipentruvacanta.ro/lacul-de-basm-din-romania-care-nu-ingheata-niciodata-si-alunga-depresia/

Credința VINDECĂ și SCHIMBĂ codul genetic al organismului!

Medicii zâmbesc de obicei sceptic la auzul unei veşti despre vindecarea miraculoasă a unei boli incurabile. Chiar și atunci când e vorba de fapte incontestabile, confirmate prin metode moderne de cercetare, medicii explică de cele mai multe ori recuperarea bruscă a pacientului, invocând diagnosticul inițial greşit.

Cu toate acestea, geneticianul american Bruce Lipton susține că adevărata credință, îl poate scăpa pe om de orice boală dacă acesta îşi impune puterea gândului. Și nu e o magie: studiile lui Lipton au arătat că direcția gândurilor transformă codul genetic al unui organism!
Genele se supun credinţei umane.

Timp de mai mulți ani, Bruce Lipton s-a specializat în domeniul ingineriei genetice, a susţinut cu succes teza de doctorat şi a devenit autorul mai multor cercetări.

Ca şi alţi geneticieni și biochimiști, Lipton, a crezut multă vreme că omul este un fel de bio-robot, a cărui viaţă e programată în genele sale. Din acest punct de vedere, genele ar determina aspectul, abilităţile şi temperamentul, vulnerabilitatea la anumite boli și, în cele din urmă, viața. Potrivit aceleiaşi ipoteze, nimeni şi nimic nu ar fi în stare să schimbe codul genetic al omului, ceea ce ar înseamna să acceptăm soarta care ne-a fost predeterminată.

Dr. Lipton şi-a schimbat însă punctul de vedere la sfârșitul anilor 1980, când a studiat comportamentul membranei celulare. Potrivit oamenilor de ştiinţă genele sunt localizate în nucleul celulei, ele alegând ce trebuie să treacă prin membrană, și ce – nu.

Timp de mai mulți ani, Bruce Lipton s-a specializat în domeniul ingineriei genetice, a susţinut cu succes teza de doctorat şi a devenit autorul mai multor cercetări.

Ca şi alţi geneticieni și biochimiști, Lipton, a crezut multă vreme că omul este un fel de bio-robot, a cărui viaţă e programată în genele sale. Din acest punct de vedere, genele ar determina aspectul, abilităţile şi temperamentul, vulnerabilitatea la anumite boli și, în cele din urmă, viața. Potrivit aceleiaşi ipoteze, nimeni şi nimic nu ar fi în stare să schimbe codul genetic al omului, ceea ce ar înseamna să acceptăm soarta care ne-a fost predeterminată.

Dr. Lipton şi-a schimbat însă punctul de vedere la sfârșitul anilor 1980, când a studiat comportamentul membranei celulare. Potrivit oamenilor de ştiinţă genele sunt localizate în nucleul celulei, ele alegând ce trebuie să treacă prin membrană, și ce – nu.

sursa: http://eustiu.com/fapt-demonstrat-credinta-vindeca-si-schimba-codul-genetic-al-organismului

Bâlbâiala oamenilor de știință

Suntem învăţaţi de mici să credem ceea ce ne învaţă părinţii, şcoala, ceea ce citim, ce auzim la ştiri. Pe baza acestor informaţii ne creăm percepţii, principii, realitatea. Sunt încă foarte puţini cei care doresc să meargă şi mai departe şi eventual să verifice veridicitatea sau aplicabilitatea acestei mări de informaţie. Totul se bazează pe încredere, încredere în persoanele iubite şi apreciate, în oameni de specialitate, în îndrumători, profesori, etc. Din comoditate, ignoranţă şi în primul rând din lipsa încrederii în intuiţie, în percepţia personală, am ajuns să ne mulţumim cu răspunsuri trunchiate, cu probabilităţi, teorii demonstrate şi bâlbâieli venite chiar din partea celor care îşi dedică viaţă Ştiinţei. Comunitatea oamenilor de ştiinţă încă se bâlbâie când i se cer răspunsuri scurte şi simple la cele mai importante întrebări despre lumea noastră. cum? nu înţelegeţi lucrările de specialitate? nu mai bine renunţaţi la întrebări pentru că oricum nu vă ajută intelectul, nu aveţi capacitatea de a înţelege şi mai ales de a explică la rândul vostru altora care pun întrebări pertinente despre lumea în care trăiţi? Nu mai bine ne vedem cu toţii de viaţă de zi cu zi, de simplă viaţă de muritor pentru că , aşa cum ne mai recomandă cineva odată: Dormiţi liniştiţi, oamenii de ştiinţă se ocupă de tot şi au totul sub control….
Vă invităm să urmăriţi un filmuleţ despre bâlbâiala oamenilor de ştiinţă…

 

Film artistic – Salvat de Lumină

Filmul este inspirat după cartea cu acelaș nume “Salvat de Lumină”.DANNION BRINKLEY este un autor ale cărui cărti apar întotdeauna pe lista best seller-urilor din ziarul New York Times. Lucrările sale, alături de conferințele și de seminarele sale, au transformat literalmente conștiința a mii de oameni.

Brinkley a supraviețuit unor încercări insurmontabile, între care s-au numărat două lovituri de trăsnet, o operație chirurgicală pe inimă, una pe creier și un atac cerebral masiv, în urma cărora a trăit trei experiențe în apropierea morții care îi oferă o expertiză fără precedent asupra vieții de după moarte.
În anul 1975, Dannion Brinkley a fost lovit de un trăsnet și a murit. Când s-a trezit la morgă, 28 de minute mai târziu, totul era diferit pentru el.

Atât în film, cât și în cartea “Salvat de lumină”, Brinkley ne împărtăseste uimitoarea sa poveste, ne revelează adevărul legat de lumea de dincolo și ne învată cum ar fi bine să ne trăim viața.

Recomandare carte – Comuniune cu Dumnezeu

“Ați venit aici ca să învățați, prin propria voastră experiență, că Dumnezeu sălășluiește înăuntrul vostru.
Ați venit să vă întâlniți cu Creatorul – un creator care este înăuntrul vostru și de jur împrejurul vostru. Iar pentru a face acest lucru, trebuie să priviți dincolo de Cele Zece Iluzii ale Omului.
Atunci când veți recunoaște aceste iluzii, vă veți putea schimba modul de a gândi. Atunci când veți accepta că sunt doar iluzii, vă veți putea schimba modul de a crede. Iar atunci când veți trăi fără ele, veți putea schimba lumea.” – Neal Donald Walsch –

Draco-Chipurile de piatră-film documentar despre civilizația geto-dacică

Draco (sau Dracon) a fost stindardul de luptă al dacilor, al costobocilor și tyrageților de pe actualul teritoriu al Moldovei precum și a daco-tracilor moesi de la sud de Dunăre.

Avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de dragon, confecționat din material textil sau din piele care se umfla în bătaia vântului iscând un zgomot care imita urletul lupilor îngrozind dușmanul și alcătuia o flamură serpentiformă orizontală.

Capul de lup, cu gura deschisă, făcut din bronz sau argint, era fixat cu gâtul într-o prăjină. Printr-un ingenios sistem interior, sub acțiunea curenților de aer, stindardul dac producea un șuierat puternic, ce avea ca efect îmbărbătarea luptătorilor proprii și panicarea celor inamici. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet.

Atestarea certă a acestui stindard în legătură cu dacii se află în peste 20 de imagini sculptate pe unele metope ale Columnei lui Traian, în special în scenele de luptă, în preajma unor fortificații dacice sau a unor căpetenii de rang înalt din rândul dacilor.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Draco

Copiii Uraniului

După zeci de ani de lucrat în subteran, și-n somn supraviețuitorii se visează tot acolo: în mina de uraniu. În realitate, în Băița Plai acum nimic nu mai seamănă cu ce a fost cândva. Mina „Avram Iancu” a fost închisă în 1998, iar întreaga zonă a intrat într-un proces de ecologizare. Localitatea este suferindă. Dintre muncitorii de atunci, puțini mai sunt în viață. Blocurile, cândva frumoase, sunt și ele o ruină. Oamenii trăiesc culegând bureți și vânzându-i pentru export. Fiindcă „Cine te ia la serviciu, tot bolnav și iradiat? Ne duce popa tot pe rând.” Neagră ironie – deși mina e închisă, urmele uraniului sunt peste tot. Nivelul radiațiilor este mare, casele sunt afectate din două surse: de la mină și de la materialele de construcții luate din zonă. Minereul este peste tot: localnicii pot găsi bucăți la marginea drumului, copiii se joacă în țărână cu pietre ce au un nivel de radiație mult peste nivelul admis. Peste toate, se aude fluieratul inocent al unui băiețel.

Sursa: http://www.cinemagia.ro/filme/children-of-uranium-490006/

Crăiasa Carpaților – documentar

Un film despre unul dintre cei mai spectaculoși munți din România, iubit și lăudat de pasionați, muntele care de-a lungul istoriei a marcat granița dintre Transilvania și Țara Românească. Parcul Național Piatra Craiului a fost desemnat arie de imporanță comunitară, fiind inclus în rețeaua europeană de arii protejate NATURA 2000. Recunoașterea valorii sale la nivel european a avut la bază numărul mare de habitate (15 tipuri de habitate) și specii (33 de specii) protejate incluse în directiva Habitate a Uniunii Europene și de specii de păsări (20 specii de păsări) incluse în Directiva Păsări a Uniunii Europene.

Filmul cuprinde pe lângă filmări deosebite ce surprind schimbările aduse peisajului de succesiunea celor patru anotimpuri și imagini spectaculoase cu animalele sălbatice pe care parcul național le ocrotește. În film veți vedea singura filmare care a surprins un râs hrănindu-se în libertate, o scenă unică și foarte apreciată de specialiști. Parcul Național găzduiește o populație importantă de carnivore mari: lup, urs și râs, mamifere protejate la nivel european, iar scopul filmului este de a sensibiliza publicul față de importanța conservării ecosistemelor unice din  Carpați.

Sursa: http://www.pelicam.ro/arhiva/arhiva-2015/filme-2015/out-of-competition-2015/craiasa-carpatilor

Celălalt Pământ al Zeilor – despre istoria,legendele și enigmele românilor

Trăim vremuri memorabile si am putea fi chiar martorii rescrierii istoriei.

După 2 ani de muncă, o echipă franceză realizatoare de documentare a finalizat și lansat Celălalt Pământ al Zeilor,un film documentar despre istoria,legendele și enigmele poporului român. La realizarea acestui film documentar, pe lângă istorici și cercetători străini a fost invitat să participe și indragitul luptător pentru aflarea adevărului istoric, Daniel Roxin.
În acest moment filmul este disponibil pe internet contra cost.
Link pt film: https://vimeo.com/ondemand/celalaltpamantalzeilor/198581008

Va prezentăm aici primele 22 de minute care au fost oferite gratuit, ca prezentare.

Celălalt Pământ al Zeilor | România versiune – 22 mn GRATUIT from Le savoir des anciens on Vimeo.

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/celalalt-pamant-al-zeilor-un-film-de-exceptie-realizat-de-francezi-despre-istoria-enigmele-si-legendele-din-romania-da-share/