David Icke – Dincolo de hotar

Ne străduim să înţelegem lumea în care trăim pentru că nu avem toate coordonatele ei. Este deja evident faptul că această lume are nişte probleme majore în ceea ce priveste modul cum funcţionează şi felul în care este condusă. Dincolo de hotar este o prezentare extraordinară pe care David Icke a ţinut-o la Brixton în anul 2008, despre variante de răspuns la întrebările pe care mai devreme sau mai târziu toţi oamenii şi le pun: Cine suntem noi? De unde venim? Unde ne aflăm? Ce facem noi aici?

David Icke, născut în 1952 este un fost fotbalist britanic,  fost prezentator de sport al postului BBC, în prezent: scriitor, public speaker, un personaj extrem de controversat şi discreditat pe toate mediile oficiale datorită teoriilor prezentate şi a cărţilor sale publicate. El nu a pretins însă niciodată că ar deţine toate răspunsurile sau Adevărul absolut şi nici că ar avea intenţia de a crea un alt sistem de credinţe . Ca şi în această prezentare interesantă, el îşi expune concluziile bazate pe informaţii adunate în peste 20 de ani de cercetare, dovezi acumulate din peste 45 de ţări. Aceste informaţii şi concluziile sale ne sunt prezentate aici exclusiv pentru a ne ajuta să începem să gândim liber, să înţelegem şi să dezlegăm măcar o parte din marile mistere ale vieţii noastre pe această planetă.

Vă invităm să priviţi, să ascultaţi, să citiţi cu atenţie şi să treceţi totul prin filtrul personal. Gândiţi liber! Alegeţi singuri adevărul!

 

Posted in Conspiraţii.