Celălalt Pământ al Zeilor – despre istoria,legendele și enigmele românilor

Trăim vremuri memorabile si am putea fi chiar martorii rescrierii istoriei.

După 2 ani de muncă, o echipă franceză realizatoare de documentare a finalizat și lansat Celălalt Pământ al Zeilor,un film documentar despre istoria,legendele și enigmele poporului român. La realizarea acestui film documentar, pe lângă istorici și cercetători străini a fost invitat să participe și indragitul luptător pentru aflarea adevărului istoric, Daniel Roxin.
În acest moment filmul este disponibil pe internet contra cost.
Link pt film: https://vimeo.com/ondemand/celalaltpamantalzeilor/198581008

Va prezentăm aici primele 22 de minute care au fost oferite gratuit, ca prezentare.

Celălalt Pământ al Zeilor | România versiune – 22 mn GRATUIT from Le savoir des anciens on Vimeo.

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/celalalt-pamant-al-zeilor-un-film-de-exceptie-realizat-de-francezi-despre-istoria-enigmele-si-legendele-din-romania-da-share/

E vremea renaşterii acestui popor! – Niascharian

Da! Să renastem! E vremea renașterii acestui popor! Este timpul Adevărului!
Ascuns, ignorat sau neștiut acest Adevăr se vrea cu tot dinadinsul cunoscut și foarte curând, indiferent de obstacole, așa va fi!

Vă invităm să vizionați un minunat film documentar despre cea mai veche scriere din lume: Sumer sau Tărtăria?

Vizionare plăcută!

 

Ce spun izvoarele istorice antice despre Zalmoxis și spiritualitatea geților?

Pitagora (580-495 î. Chr.), despre înțelepciunea geților, în lucrarea “Legile morale și politice”“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

Herodot (484 – 425 î. Chr.), despre Zalmoxis și nemurire în lucrarea “Istorii”„Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis.”

Platon (427 – 347 î. Chr.), despre învățăturile medicale primite de traco-geto-daci de la Zalmolxis, în dialogul “Carmide”„(…) Acest descântec, eu (Socrate – n.n.) l-am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta (…) că Zalmoxis, regele lor, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără a ține seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp;  tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe dintre boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând, să tămăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.”

Strabon (63 î. Chr – 21 d. Chr.), despre Zalmoxis, în lucrarea “Geografia”: “Intorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. Mai întâi, [Zalmoxis] s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra.”

Împăratul Iulian Filozoful (331-363 d. Chr.), citându-l pe Împăratul Traian în lucrareaÎmpărații”: “Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zalmoxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.”

Iordanes (secolul VI d. Chr.), despre Zalmoxis , în lucrarea “Getica”: În cel de al doilea lăcaș al lor, adică în Dacia, Tracia și Moesia, goții (geții – n.n.) au avut drept rege pe Zalmolxis, despre care cei mai mulți scriitori de anale ne spun că a fost un filozof cu o eruție de admirat.”

Vizionează mai jos Teaser-ul filmului artistic ZALMOXIS la care se lucrează în acest moment!

Vizitează site-ul oficial al proiectului filmului artistic: http://zalmoxis.info/

Susa: http://www.cunoastelumea.ro/ce-spun-izvoarele-istorice-antice-despre-zalmoxis-si-spiritualitatea-getilor-e-bine-de-stiut-cele-mai-importante-citate-aici/

Tehnici bioenergetice de vindecare folosite de daci

Dacii foloseau tehnici bioenergetice proprii pentru vindecare, similare cu cele folosite în Orientul îndepărtat.

Am întâlnit într-o carte opinia unui doctor terapeut biolog din Bucureşti, care avea şi preocupări în cercetarea aspectelor terapeutice ţărăneşti autohtone. Citez din acea carte:

“Oamenii care au locuit teritoriul ţării noastre, din cele mai vechi timpuri, respectiv încă din neolitic, au descoperit şi folosit pentru diverse afecţiuni, pe lângă alte metode (cu o largă dezvoltare, ca fitoterapia) şi unele tehnici bioenergetice care dovedindu-se eficiente, au devenit proprii, împământenite ulterior începând din neolitic, epoca bronzului şi a fierului. Unele dintre aceste tehnici şi metode (ritualuri însoţite de fumigaţii, incantaţii magice) similare cu cele din medicină extrem orientală, au ajuns până în zilele noastre, păstrându-se mai ales la sate şi îndeosebi în creierul munţilor. Ele reprezintă vestigii valoroase pentru un tezaur terapeutic naţional, extrem de preţios, foarte puţin studiat sub aspect ştiinţific, teoretic şi practic, în parte pe cale de dispariţie.

Astfel între aceste tehnici, unele similare celor de acupunctură, se remarcă sângerarea realizată prin incizii cu un obiect ascuţit, sterilizat la flacără. Aceste incizii se practicau la urechi de pildă, deci ar fi o variantă străveche de auriculo-terapie sau sub limbă în caz de icter sau pentru hepatită pe locuri corespunzătoare punctelor de acupunctură folosite curent pentru aceste afecţiuni. Asemenea practici au fost efectuate în Muntenia şi Dobrogea. Rezultatele se semnalează ca fiind rapide ca efect şi de lungă durată (după relatările unor bolnavi trataţi). Ceea ce este important de semnalat, procedeul nu necesită repetiţii, el practicandu-se o singură dată şi maximum de nouă ori, fiind urmat de ingerarea unor băuturi sau mâncăruri recomandate în acest scop. Ca efecte, aceste procedee par superioare tratamentelor actuale.

În Bucovina şi Moldova în cazuri de lipotimie, gastralgie, vărsături, crampe abdominale, greţuri şi disconfort, unele din simptomele amintite, după mese mai copioase, se aplică o presopunctură, mai bine zis un masaj energetic cu o stimulare forţe, procedeu asemănător celor din tehnică japoneză de reanimare Koatsu a manevrelor folosite în metodă tradiţională extrem-orientală Do-In. Aceste masaje se efectuează pe antebraţ de la articulaţia pumnului cam 10-15 cm. În sus pe radius-cubitus cu oţet până aproape de durere şi până la descongestionarea unor zone de plenitudine, „gâlme“, aflate pe meridianele de acupunctură Intestin Subţire (pe cubitus), Intestin Gros (pe radius). Aceste zone sunt folosite înainte de practicarea masajului pentru diagnosticarea bioenergetică empirică, în vederea masajului corespunzător, ele fiind situate pe laturile mâinii precum s-a amintit: pe zona mediană a părții posterioare (interne) şi anterioare (externe) a antebraţului, se aplică acelaşi procedeu de masaj dar cu o intensitate redusă pentru „liniştire”. Aceste trasee de masaj (masate) corespund meridianului Trei Focare (corespunzător traseului anterior antebraţului) şi respectiv Vase (partea posterioară antebraţului), meridiane folosite de altfel, în tratamentul acupunctural modern al afecţiunilor amintite. Procedeul se încheie la cap, cu masajul tâmplelor, a frunţii şi sub cloasonul nazal, ce se masează uşor cu oţet favorizând mirosul acestuia. Vedem deci că, concomitent cu acest masaj se foloseşte şi aromaterapia pentru stimulare şi echilibrare.

Asemănător tratamentului tradiţional străvechi chinez cu coarne (de vită, ca ventuze) din zona Buzăului şi a Vrancei, unele persoane practicau ventuze pe locuri sângerânde prin incizie în zone cu congestii, îndeosebi pe spate. Această metodă se aplică în afecţiuni acute cauzate îndeosebi de acţiuni nocive ale agenţilor externi: frig, căldură, umezeală, vânt.

În general nu este vorba de preluări de informaţii din tehnici tradiţionale extrem orientale, dat fiind şi dificultatea enormă de comunicare din timpurile străvechi între zone foarte îndepărtate, ci de dezvoltare în paralel a unor metode şi tehnici proprii, autohtone, corespunzătoare structurii psiho-fizice şi specialităţii populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre. Aceste tehnici şi metode s-au transmis de-a lungul timpului constituind un specific al medicinii populare autohtone, reprezentând vestigii, dovezi concrete ale practicării lor în trecutul preistoric şi continuat în contemporaneitate (auriculopunctura, somatoacupunctura).

Sursa: http://www.almeea.ro/dacii-foloseau-tehnici-proprii-bioenergetice-pentru-vindecare-ca-cele-folosite-de-vechii-chinezi-si-japonezi/

Catastrofa de la Certej

S-au împlinit 45 de ani de la dezastrul de la Certej, în Hunedoara, o catastrofă despre care se mai vorbește rareori, dar în care zeci de familii au fost ucise în timp ce dormeau în casele lor. În 30 octombrie 1971, în zori de zi, cu puțin înainte de ora 5:00, digul de la barajul de steril al exploatării miniere Certej s-a rupt. În numai câteva minute, cianura a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente, un cămin de 30 de camere, șapte locuințe individuale şi 24 de gospodării. În presa vremii, a apărut informația că dezastrul a avut ca rezultat doar şapte victime. Apoi, autorităţile au raportat 48 de morţi. Cei care au supraviețuit tragediei spun că, de fapt, între 180-200 de persoane, între care familii întregi, şi-au pierdut viața în fatidica zi de 30 octombrie 1971. Cianura le-a ars fețele, mulţi nu au mai putut fi recunoscuți şi au fost îngropați ca necunoscuți.

La 45 de ani de la tragedia de la Certej (30 octombrie 1971), nimeni nu a fost găsit vinovat. Concluzia autorităţilor comuniste a fost că „ruperea digului iazului de decantare s-a datorat acţiunii concurente a unor factori imprevizibili, urmare a unor fenomene geomecanice şi hidrofizice subacvatice, neelucidate încă integral de ştiinţă şi tehnică”.

Regizorul şi scenaristul George Adamescu a realizat în anul 2013 un film documentar în care mai mulţi martori ai accidentului de la Certej povestesc cum i-au salvat pe o parte dintre cei surprinşi de valul de cianură.

Civilizația Dunăreană

Nu va mai trece mult până când civilizaţia sumeriană va fi înlocuită de civilizaţia dunăreană în rolul de prima mare cultură a lumii – cea în care s-a născut scrierea. Chiar dacă astăzi se duce o luptă crâncenă între susţinătorii dogmei oficiale şi cercetătorii care spun că istoria Europei ar trebui rescrisă, în sensul restabilirii adevărului, ea va fi câştigată, în cele din urmă, de noua viziune asupra istoriei străvechi – cea care spune că spaţiul carpato-danubioano-pontic este vatra Vechii Europe.

În filmul documentar „Testamentul Zeilor Dunăreni”, realizat de Wolfgang Niedermair şi tradus în limba română de Grigore Oprița şi Wolfgang Schweizer, veţi descoperi lucruri uimitoare despre Cultura Dunăreană din Vechea Europă. Atât la nord, cât şi la sud de Dunăre s-a dezvoltat o cultură sedentară extraordinară, cu o vechime de 7.000-8.000 de ani şi care nu cunoştea războaiele.

Unele rămăşiţe enigmatice ale acestei civilizaţii, tăbliţele de la Tărtăria şi restul sutelor de semne aparţinând culturii Turdaș – Vinca, îi fac pe tot mai mulţi să considere că, înainte cu 2.000 de ani ca sumerienii să existe, aici se puneau bazele primei scrieri din lume. Despre celelalte lucruri impresionante născute de oamenii acelor vremuri veţi afla mai multe vizionând acest film.

Sursa: http://www.filmedocumentare.com/testamentul-zeilor-dunareni/

Enigma Civilizației Dunărene. Harald Haarman – despre cea mai veche cultură dezvoltată a Europei

Oase de mamuţi şi reni în România? Imagini personificate ale planetei Venus? Pentru mai multe informaţii (verificate) despre acest subiect, vizionaţi pagină Neokoolt, un proiect românesc ce studiază civilizaţia extraordinară care înflorea pe teritoriul actualei Românii în urmă cu 20.000 de ani.

Vă recomandăm să vizionaţi un interviu cu cercetătorul Harald Haarmann, despre Europa Veche şi culturile care formau Civilizaţia Dunăreană.

Sursa: http://www.filmedocumentare.com/testamentul-zeilor-dunareni/

Piepturi goale și buzunare pline

În documentarul Piepturi goale și buzunare plineCornel Mihalache reia subiectul decembrie 89, considerând că a fost vorba de o crimă de stat. „Adevărul despre revoluție, mult căutat de 23 de ani, ascunde, de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului.

Filmul  este rezultatul unei cercetări documentaristice de 23 de ani, fiind unul dintre cele mai apreciate produse de televiziune despre decembrie 1989.

Când Revoluția română a fost transmisă în direct în întreaga lume, remarca istoricul Lucian Boia, nimeni nu s-a gândit, în îmbulzeala evenimentelor proiectate minut cu minut pe ecranele televizoarelor, că s-ar afla prins în plasa unei extraordinare manipulări. „Cum să-ţi închipui așa ceva, când ceea ce vezi este adevărat, cu actori autentici, cu scene filmate pe viu?”, se întreba el.

Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai înainte, care sunt consecințele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoștință fată de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989.

Ultima primavară pe Ada Kaleh

Printre cele mai valoroase comori ale României, cu o istorie de sute de ani, distruse de comunişti, se numără şi insula Ada Kaleh. Fâşia de pământ de 1,7 kilometri lungime şi 500 de metri lăţime a fost aşezată chiar în mijlocul Dunării, la trei kilometri de orăşelul Orşova. Hidrocentrala Porţile de Fier a năruit în 1970 ceea ce putea fi azi cel mai atractiv punct turistic din România.

Ada Kaleh înseamnă în limba turcă “Insula Fortăreaţă” şi a fost fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis despre aceasta şi o descria “lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică”.

ada-kaleh-6

Se pare că prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. Din 1430, locul devine cunoscut drept Ada Kaleh şi a rămas în posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918 – 1920, când a devenit teritoriu românesc, chiar dacă era locuită în totalitate de turci.

În ciuda expansiunii comunismului în România, Ada Kaleh rămăsese singurul loc unde timpul se oprise, unde oamenii trăiau după aceleaşi legi vechi de sute de ani şi se răsfăţau cu acelaşi tabieturi: un fel de cafea făcută în nisip cu o aromă deosebită, un parfum de trandafiri unic, bijuterii făcute manual la preţuri modice şi tutun de calitate 100% natural.

ada-kaleh-harta

Însă ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a duce România pe cele mai înalte culmi ale industrializării a distrus Ada Kaleh. Deşi mulţi locuitori au sperat mereu într-un miracol, inevitabilul s-a produs. Insula a fost scufundată în primăvara anului 1970, după ce mai multe clădiri au fost demolate înainte de inundare. S-a încercat refacerea lor pe insula Şimian, dar proiectul a fost abandonat deoarece locuitorii s-au mutat în alte zone ale ţării sau chiar au plecat în Turcia. Tot ce s-a putu muta pe Şimian au fost doar zidurile fortăreţei şi mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei. Din păcate, în prezent, totul este lăsat în paragină şi cu greu se poate vedea un indicator pe care scrie Ada Kaleh.

În primăvara anului 1970 insula Ada Kaleh se scufunda pentru totdeauna sub ape, făcând loc unei ambiţii moderne: hidrocentrala Porţile de Fier. Atunci a fost dinamitată, iar peste rămăşiţele ei au venit apele lacului de acumulare a barajului de la Porţile de Fier şi totul s-a terminat. Au fost salvate de la dispariţie numai zidurile fortăreţei şi mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei.

Au rămas doar legendele şi regretelor celor care au locuit aici sau au vizitat măcar o dată un loc care fusese unic în lume. În momentul de faţă mai există o limbă de pământ stearpă şi un indicator pe care scrie: Ada Kaleh.

Sursa: http://www.one.ro/lifestyle/timp-liber/video-cum-arata-insula-ada-kaleh-una-dintre-cele-mai-valoroase-comori-ale-romaniei-14606822

Jidovii, uriaşii care ar fi trăit pe teritoriul României

Jidovii erau persoane cu înălţimi impresionante, care ar fi trăit pe teritoriul ţării noastre, în special în Oltenia şi Muntenia. Istoricul Nicolae Densuşianu consideră că teritoriul României ar fi fost locul de baştină al uriaşilor.

Uriaşii ar fi trăit în primele timpuri ale antropogenezei şi conform legendelor, au locuit pământul înaintea oamenilor obişnuiţi. Jidovii făceau parte din categoria oamenilor giganţi. Un singur uriaş măsura cât 25 de oameni obişnuiţi. Dimensiunile lor erau impresionante. Aveau ochii extrem de mari şi un trup masiv. Când se deplasau călcau din deal în deal. Legendele despre uriaşi abundă în teritoriul românesc ele extinzându-se pe întreg spaţiul carpato-daubiano-pontic.

Cele mai importante referinţe despre existenţa jidovilor întâlnim în cartea Dacia preistorică al lui Nicolae Densuşianu. Potrivit acestuia, locul de baştină al uriaşilor ar fi fost tocmai România, iar într-un loc identificat de el în zona munţilor Cerna – Godeanu ar fi avut loc o luptă cu zeii:

„Giganţii formau, prin excelenţă, un popor de munte. În războiul ce-l avură cu Joe, noul cârmuitor pelasg, ei ridicară munţii peste munţi ca să urce în Olymp. Imensul Atlas se cutremură la asaltul lor şi pe lângă toate că Joe arunca asupra lor cu fulgerele sale, zeii nu au fost înstare să-i învingă decât numai după ce au cerut ajutoriul unui om muritoriu, al lui Hercule.

Patria lor se afla pe teritoriul Daciei, lângă Iceanos Potamos, în aceeaşi regiune unde se născuseră şi fraţii lor mai mari, titanii. În epoca romană dacii erau consideraţi ca o posteritate a vechilor titani şi giganţi. Locuinţele giganţilor, după cum ne spun logografii greceşti, se aflau în regiunea muntelui Phlegra, unde se întâmplase şi lupta eroică împotriva zeilor. Poetul roman Statiu, care a scris adeseori despre triumful lui Domitian asupra dacilor, confirmă că memorabila Phlegra, unde se luptaseră giganţii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei.

Pe teritoriul Ţării Româneşti, în apropiere de Cerna, se află muntele aşa numit Pregleda. Lipsit de pădure, din cauza unor evenimente depărtate, suprafaţa sa este acoperită cu stânci calcaroase şi arse. Este vechea Phlegra din istoria giganţilor, care după cum ne spun autorii greci, primise numele acesta fiindcă a fost arsă de fulgerele lui Joe. Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele giganţilor o confirmă toate datele geografice ce le avem în această privinţă. Lângă Phlegra giganţilor se află peştera Avernus. Lângă poalele muntelui Pregleda se află astăzi o comună românească de moşneni, Izverna, cu o peşteră imensă“.

ZONE CARE AMINTESC DE URIAŞI

În multe zone din judeţul Gorj sunt locuri denumite în acest fel: Oborul Jidovilor, situat deasupra Peşterii Muierilor sau Jidovii, în comuna Săcelu. De asemenea, termenul este întâlnit şi în alte zone din ţară. În cartea Marile taine ale omenirii de Florin Gheorghiţă ne sunt oferite mai multe exemple de zone care poartă denumiri care amintesc de uriaşi. De asemena, autorul încearcă şi o plasare istorică mai exactă a perioadei în care au trăit uriaşii:

„Densuşianu oferă şi un citat interesant dintr-o tradiţie probabil antică păstrată în fostul judeţ Vlaşca. Citatul confirmă vechimea celui de-al doilea nume generic păstrat în popor pentru uriaşi şi totdată poate fi foarte important sub aspect istoric: În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani apoi uriaşii (Jidovii) au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp. Dar trebuie să cităm şi vechi denumiri istorice păstrate în timp. Astfel, de exemplu, au rămas în judeţul Gorj numele localităţii Novaci şi denumirile Jidova, Jidoviţa, Jidvei (comună în judeţul Alba). În Carpaţii Orientali, pe versantul vesti al muntelui Ceahlău, penru defileul traseului spre Cheile Bicazului s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului.

DESCOPERIRI DE SCHELETE ALE UNOR OAMENI URIAŞI

Florin Gheorghiţă ne oferă în cartea sa şi exemple cu privire la găsirea unor urme specifice jidivilor şi chiar ne relatează o cercetare la care a participat: „În zona subcarpatică a Moldovei, în afară de legende au fost relevate şi numeroase vestigii ale locuirii unei populaţii preistorice de uriaşi. Astfel, cercetătorul băcăuan Eugen Şendrea a publicat câteva descoperiri mai vechi de acest fel, unele făcute chiar cu un veac în urmă: pe malul Siretului, nu departe de municipiul Bacău, s-a găsit (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea), mormântul unei fiinţe uriaşe în care se afla o parte din scheletul foartre lung ale acesteia. (…) În urmă cu peste trei decenii, am fost solicitat personal de un antropolog cunoscut din Bucureşti să aflu dacă era veridică semnalarea existenţei unor schelete de «oameni mari» în localitatea Părhăuţi, situată între dealurile înalte din nord-vestul municipiului Suceava.

uriasii

M-am dus acolo însoţit de doi muzeografi din Iaşi – profesorul C.L Rusu şi soţia sa – şi într-adevăr am putut afla fapte interesante. Un sătean mai în vârstă, care era şi pălimar la biserica din comună, mi-a relatat că a fost martor la descoperirea mai multor oase de om foarte lungi, mult mai mari decât ale oamenilor obişnuiţi, când o viitură a pârâului local a rupt o bucată dintr-un mal înalt. Sătenii din zonă le-au adunat şi considerând că erau ale unor strămoşi îndepărtaţi, cu încuviinţarea preotului, le-au îngropat într-o margine a cimitirului de lângă biserica din centrul comunei. Am fost conduşi acolo şi ni s-a arătat movila distinctă care acoperea mulţimea de oase, pe care nu s-a pus însă o cruce, întrucât erau osemintele unor oameni necreştinaţi prin botez. Comunicându-i profesorului din Bucureşti rezultatul deplasării, acesta a renunţat la cercetări suplimentare, dat fiind faptul că procedura deshumării ar fi fost foarte greoaie“.

RELATAREA LUI IONIŢĂ FLOREA

Ioniţă Florea, un locuitor al comunei Popeşti, din judeţul Giurgiu, a relatat că a participat la săpăturile efectuate de Dinu V. Rosetti la Argedava, o cetate dacică ieşită din comun prin mărimea ei, şi că ar fi descoperit oase de oameni uriaşi:

„Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Şeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Şi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950.″

Sura: http://m.adevarul.ro/locale/targu-jiu/legenda-jidovilor-uriasii-trait-teritoriul-romaniei-istoric-identificat-locul-uriasii-s-au-luptat-zeii-1_558c2c3ccfbe376e359b17d8/index.html