De la hipnoză la supraconștiență

Realitatea fizică şi cea spirituală pot fi cunoscute şi altfel decât prin starea de veghe conştientă. Această va fi mereu limitată datorită celor cinci simţuri fizice care culeg informaţii din mediul înconjurător (văz, miros, auz, gust şi pipăit). De „culegerea” şi înmagazinarea acestor informaţii se ocupă „serverul” nostru – creierul. Mai există şi alte „simţuri” subtile, pe care noi le denumin de cele mai multe ori clarviziune, premoniţie, intuiţie, sentiment de teamă, emoţie, etc prin intermediul cărora, analizându-le şi acordându-le mai multă atenţie ne-am putea cunoaşte mult mai profund.

Ştiinţa modernă se află, din păcate, încă la începutul descifrării secretelor corpului uman, cu predilecţie a misterelor creierului, această fabuloasă maşinărie vie. Se pare că tot mai mulţi specialişti susţin, în urma cercetărilor, că mintea nu este localizată doar în creier, deoarece şi inima are minte proprie, mai mult decât atât, fiecare celulă dintr-un organism viu are minte şi memorie proprii. Tot ei au ajuns la concluzia că dezechilibrele dintre aceste „minţi” duc în plan fizic la apariţia unor afecţiuni. Studiile de specialitate au arătat că în timpul somnului profund de exemplu, activitatea neuro-cerebrală este mult mai intensă şi mai activă decât atunci când subiecţii se aflau în stare conştientă. I se atribuie în mod eronat creierului o mare inteligenţă, deoarece el nu face altceva decât să înregistreze informaţii din mediul înconjurător, pentru ca apoi să execute comenzi. Adevărata inteligenţă o are un singur organ din corp, şi anume inima care poate funcţiona şi independent de creier.

Cunoaşterea are două căi. Prin tot ceea ce facem, citim, scriem şi vorbim realizăm un vast proces de comunicare interumană. Toate acestea au rolul de a dezvolta funcţiile cerebrale. Dacă acestea se dezvoltă, atunci şi inima intră în acest proces determinând calitatea dezvoltării. În cazul în care asimilarea cunoaşterii se realizează doar prin mental, fără niciun impact emoțional, deci fără aportul inimii, rezultă o dezvoltare lipsită de valoare umană.

Din fericire, există şi calea supraconștienței, ca stare influenţată de conştiinţă, cu ajutorul căreia se pot cunoaşte cauzele unor probleme, ale unor boli, ale unor dezechilibre precum şi realitatea spirituală. Supraconștientul poate fi accesat de cele mai multe ori, atunci când creierul intră în fazele (denumite de către specialişti) Theta şi Delta. Supraconștientul în aceste faze, ne transmite informaţii sub forma

imaginilor, a viselor, pe care de cele mai multe ori la nivel conştient, în cazul în care ni le amintim, ne este foarte greu să le descifrăm. Supraconștientul ne transmite în permanență mesaje prin intermediul intuiţiei, al premoniţiilor, al viselor şi nu în ultimul rând în plan fizic, prin durere. Durerea este de cele mai multe ori resimţită printr-un dezechilibru psiho-emoţional care poate duce la depresie sau printr-un dezechilibru fizic care în ultimă instanţă provoacă afecţiuni. Durerea psihosomatica este descrisă de literatura de specialitate, ca fiind o durere provocată de factori psihologici prin materializarea ei în plan fizic în urma unor emoții și gânduri negative, reprimări, frustrări.

Dolores Cannon, renumit psihoterapeut american, a perfectat o metodă de accesare a Supraconștientului prin hipnoză şi după 40 de ani de practică, peste 17 cărţi publicate, sute de conferinţe de specialitate şi mii de şedinţe de terapie, a înfiinţat Academia QHHT (Quantum Healing Hypnosis Technique). Ea a ajuns la concluzia că toţi oamenii deţin informaţii de o importanță impresionantă, informaţii cu care se nasc şi care sunt înmagazinate la nivelul creierului, în codul ADN, care pot fi accesate şi interpretate prin această metodă şi folosite pentru a găsi răspunsuri şi soluţii la problemele personale actuale. Informaţiile acumulate de Supraconștient sunt dobândite de-a lungul întregii existente a Spiritului Creator Universal.

Dacă vrem să obţinem cunoaşterea spirituală, trebuie să ne întrebăm mai întâi la ce foloseşte aceasta. Dacă nu o punem în slujba semenilor noştri, o astfel de cunoaştere se întoarce automat împotriva oamenilor, căci oricine acţionează în mod egoist şi separatist, determină o acţiune contra celor din jurul său.

Cunoaşterea dobândită, etapizat şi cu multă compasiune, deschide şi modifică mult conştiinţa pentru accesul la Adevăruri Superioare.

Accesul către o cunoaştere mai înaltă, presupune să-ţi pui mereu întrebări, să cauţi răspunsurile la ele şi în acest mod mentalul şi conştiinţa se vor dezvolta prin acumulare de informaţie, determinând astfel deschiderea centrilor superiori din creier şi din inimă. Armonizarea dintre cele două, duce în final, de cele mai multe ori la vindecarea fizică, la rezolvarea problemelor personale.

Una dintre metodele de aflare a cauzelor subtile ale bolilor, care a dat rezultate imediate precum și vindecări instantanee, este terapia prin hipnoză regresivă inițiată de către psihoterapeutul american Dolores Cannon, care după aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu a înființat Academia Quantum Healing Hypnosis Technique.

Pentru mai multe informaţii și pentru aflarea unor răspunsuri la întrebările existenţiale şi personale, Asociaţia Noi Schimbăm România, oferă donatorilor săi, posibilitatea experimentării terapiei prin hipnoză regresivă de tip QHHT. În acest demers, asociaţia colaborează cu un terapeut certificat de către Academia QHHT – https://www.qhhtofficial.com/

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un email la adresa:  asociatianoischimbamromania@gmail.com

 

Posted in Noutăţi.