Poţi să-ţi vindeci viaţa

Aproape orice boală poate fi vindecată prin practicarea atitudinii mentale potrivite. Louise L. Hay

Poţi să-ţi vindeci viaţa este cea mai bine vândută carte din lume, pe tema autovindecarii şi a transformat viaţa a milioane de oameni. Foarte mulţi cititori au declarat că această carte le-a modificat definitiv percepţia asupra rolului pe care îl joacă mintea asupra stării de sănătate a corpului fizic şi asupra bunăstării psihice. În această lucrare inspirată, autoarea de renume mondial Louise L. Hay îşi prezintă viziunea profundă legată de relaţia care există între minte şi corp. Ea explorează constrângerile la care conduc gândurile şi ideile limitative şi ne ajută să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului.

Plin de idei şi  strategii care şi-au dovedit eficienţa pentru milioane de oameni din întreagă lume, acest ghid practic îţi va schimba în bine, pentru totdeauna, modul de a gândi. Bineînţeles că documentarul se bazează pe carte şi este prezentat de însăşi Louise Hay. Filmul  ne oferă idei profunde din povestea personală şi fascinantă a autoarei, dezvăluie privitorilor viziuniile ei despre aprecierea de sine, despre  abundenţă şi cauzele metafizice din spatele bolilor fizice. De asemenea, ea ne explică cum a aplicat aceste concepte în viaţă ei emoţională, spirituală şi profesională.

Poți să-ți vindeci viața

Povestea înrobirii noastre

Cele mai mari resurse pe care oamenii vor să le controleze, nu sunt resursele naturale, uneltele sau animalele, nici pământul, ci chiar alte fiinţe umane.

Societatea omenească nu poate fi pe deplin înţeleasă decât atunci când este văzută ca ceea ce reprezintă ea de fapt: o multitudine de ferme, în care câţiva fermieri deţin şi controlează turme de oameni. Pornind de la această percepţie şi pentru a produce mai mult şi mai bine, fermierii asigură o oarecare libertate turmelor lor, o libertate controlată şi extrem de atent monitorizată. Această formă de a conduce şi supraveghea a fost treptat extinsă în toate fermele.

Infinitul – Călătoria supremă

Ce se întâmplă după ce plecăm din această lume? Există viaţă după moarte sau dispărem pentru totdeauna? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă acest documentar, cu titlul original Infinity: The Ultimate Trip.

Beneficiind de prezenţa unor cunoscuţi experţi precum Gregg Braden, Dannion Brinkley, Renate Dollinger, John Holland, Robert Thurman sau Brian Weiss, documentarul transmite o notă de speranţa şi de optimism cu privire la cel mai misterios eveniment din viaţa unui om: sfârşitul acestei vieţi şi călătoria spre Lumea de Apoi.

Folosindu-se de imagini ce-ţi taie răsuflarea, filmul prezintă cazuri de moarte clinică şi reîncarnare, subliniind natura noastră infinită. Realizatorii încearcă să ne dezvăluie la ce ne putem aştepta după moarte. Aflăm de câmpul energetic al lumii în care intrăm după ce murim şi se subliniază intens faptul că trecerea la viaţa de apoi trebuie privită cu optimism şi nicidecum cu teamă. Această viaţă, în acest plan, ar trebui privită ca o experienţă a spiritului, a sufletului nostru care este nemuritor. Acesta ar putea fi un motiv extrem de important şi suficient pentru a ne trăi  viaţa cât mai frumos şi armonios cu putinţă, întru evoluţia cu adevărat important, aceea a spiritului.

 

 

Bem prea mult alcool?

Alcoolul este, de departe, cel mai folosit drog – şi încă unul periculos. Atunci, de ce atât de mulţi dintre noi, beau peste limitele admise? De ce ne “prinde” atât de tare alcoolul? Care sunt pericolele pentru tinerii care se apucă de băut la vârste fragede? Acest documentar priveşte îndeaproape consumul de alcool şi legătura atât de specială a omului cu acest drog acceptat şi chiar încurajat de societate (prin diverse reclame publicitare).

Expertul în probleme de dependenţă John Marsden, el însuşi un băutor ocazional, analizează într-un mod profesionist şi personal relaţia omului cu alcoolul. Marsden face studii fizice şi neurologice pentru a măsura impactul alcoolului asupra organismului . Asfel, el descoperă motivele pentru care unora le este mult mai greu să se abţină de la consumul de alcool decât altora.

Taxiul cu bomboane

O cursă cu taxiul prin București alimentată cu bomboane și povești.

Bine-ai venit în Taxiul cu Bomboane. Obiceiul acestui taxi – Meridian indicativ 983 – este următorul: fiecare pasager, când urcă, primește o bomboană. Uită-te rapid la șofer: un bărbat mare și sur și zâmbitor. Ia-o, asta e o poveste în care poți avea încredere într-un străin care îți dă o bomboană. Și ăsta e doar începutul. Vei mai putea primi și altele – chiar și regina bomboanelor –, dacă îndeplinești niște sarcini. Dar, până una alta, să pornim.

Taxi cu bomboane

Să zicem că ai urcat pe Eminescu, undeva prin spate pe la Romană, și nu vrei să ajungi undeva anume. Îl lași pe taximetrist să aleagă. Faceți cunoștință: Cristian Roman, taximetrist de doi ani și jumătate (altfel s-ar fi turnat deja film despre el, adaugă, așa frumos, chipeș și modest), un om căruia îi place să spună și să asculte povești.

O poveste. S-a născut în București în 1959, într-o familie cu cinci copii dintre care a rămas singurul. Tata a fost diriginte de șantier, a făcut Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei, așa că fiul a ajuns la liceul de poștă și telecomunicații. În liceu cânta la bas într-o formație, Pentaconta, iar la voce era Cristi Minculescu (căruia i se spunea Blondu’). Au cântat BTO – Bachman-Turner Overdrive, rock de imperialiști, așa că i-au dat afară din Cântarea României. Le-au scos instrumentele din priză, le-au tras cortina.

Apropo de muzică, uite o primă sarcină: dacă ghicești cine cântă bluesul care se-aude în mașină, mai primești o bomboană. Shazam și aplicațiile similare sunt interzise în Taxiul cu Bomboane. Pentru indicii, poți să tragi cu ochiul pe scaunul din față, dreapta, pe care sunt răsfirate CD-uri cu John Lee Hooker, Buddy Guy, Santana, Eric Clapton, câteva dintre alte sute.

O luați pe Dacia spre Romană, coborâți pe Calea Victoriei, spre parcul Izvor și Casa Republicii – nu Casa Poporului, insistă taximetristul, fiindcă acolo nu stă poporul. E un bulevard spectaculos, spune, dar nu e extraordinar. Locul în care mergeți e extraordinar.

Încă o bomboană, încă o poveste. După ce-a terminat facultatea de Construcții, taximetristul tău a plecat de la postul unde a fost repartizat, la fabrica de zahăr de la Burdujeni, Suceava, și a ajuns MNLFG, adică muncitor necalificat lucrări foarte grele, la un depozit de combustibili, în Piața Chirigiu. A lucrat și la schimb ulei, unde ține minte că făcea o șpagă teribilă. Într-un rezervor de Dacia intrau 2,7 litri de ulei, oamenii luau câte trei, rămâneau 300 de mililitri de la unul, 300 de la altul. Ciupeală. Erau niște vremuri de cacao, în care oamenii făceau tot felul de tâmpenii.

A ajuns apoi șef de stație PECO, iar după Revoluție a încercat o afacere cu produse petroliere, dar n-a avut loc pe piață. În anii 2000 a început o afacere cu doage de butoaie, pentru Franța. O treabă senzațională. Lemnul este viu, trebuie să-l miroși. Lemnul e ca un om: un om sănătos miroase frumos, un om bolnav miroase urât. Stejarul, de exemplu, are un parfum de vanilie. Afacerea a ajuns măricică dar n-a rezistat, așa că s-a reprofilat: a început să facă prefabricate pentru crose de crichet, pe care le vindea în Anglia. Dar a venit criza și afacerea a dat faliment. Nu i-au mai reușit alte încercări și așa a ajuns la taximetrie.

Taximetristul tău nu e cel mai bun, îți spune (fără GPS e victimă), îi lipsesc vreo 30 de ani de experiență. Dar vrea să fie cel mai politicos. Și inovator.

E probabil singurul taxi din București în care pasagerii primesc bomboane. Bomboanele au și ele o poveste. În anii ’90, semafoarele erau pline de copii care cerșeau și el nu voia să le dea bani, fiindcă știa că ajung la alții, așa că le dădea bomboane. În taxi, le-a văzut inițial ca un mod de a-și împărți câștigul cu cei care îl ajutau să-l dobândească. După care a început să-și mituiască pasagerii cu bomboane ca să-i dea like-uri pe Facebook.

Pagina i-a făcut-o fiul lui, care are 25 de ani și anul trecut a absolvit marketing și management la Essex. (Brandul Taxiul cu Bomboane are și logo, și tricou personalizat.) Pe Facebook postează muzica din taxi, fotografii și selfie-uri cu pasagerii, mai scrie câteva rânduri. Like-urile sunt importante, fiindcă i-au convins pe cei de la Meridian să-i deconteze bomboanele.

Mai sunt pasageri care nu intră în joc, sau sunt suspicioși, îi vede că pun bomboana în geantă. Dar majoritatea sunt cuceriți, mai ales copiii, care nu se mai dau coborâți din taxi. Are clienții lui fideli, puținii care îi știu numărul de telefon, pe care îi duce zilnic la serviciu sau săptămânal la aeroport.

Ajungeți în Rahova-Uranus, cu clădirea The Ark, Palatul Bragadiru, care în anii ’70 era Casa de Cultură „V.I. Lenin”, unde cântau Margareta Pâslaru și Anda Călugăreanu – sincron cu Cornel Fugaru – și se organizau seri de dans.

Încă o sarcină: dacă desenezi ceva – îți dă taximetristul post-it și carioci de toate culorile – primești o bomboană. Regina bomboanelor, un bob de cafea fiert în izmă și îmbrăcat în ciocolată neagră. Poți să desenezi orice, te-ncurajează. Un ou, două ouă, un carton de ouă. Desenele le pozează și le postează pe Facebook, apoi le plastifiază și le vinde, în taxi, cu prețul de pornire de 50 de bani. Cu banii strânși, cumpără bomboane pentru copiii de la centrul de plasament Cireșarii.

Taximetristul se ghidează după un decalog. Pe cât de repede parcurgi o distanță, cu atât următoarea comandă va veni mai târziu, pentru că ceea ce trebuie să se-ntâmple se-ntâmplă. Drumul cel mai scurt nu e cel mai ieftin, pentru că pe drumul cel mai scurt poți avea neșansa de a sta în trafic. Cursele scurte aduc cursele lungi. Cel mai important principiu: orice este mai bun decât nimic. Asta îl eliberează de stres.

Acum, taxiul alunecă pe-o dâră de blues pe lângă piața de flori din Rahova, printre tarabele improvizate de-o parte și de alta a drumului. Gladiole, flori de câmp, flori de mireasă. Uită-te și tu ce spectacol. Vara, sau de sărbători, se întind tarabele până în stradă, iar noaptea e liniște și se aud precupețele: vino la mine, ba vino la mine.

Taximetristul a învățat multe în ăștia doi ani jumătate. A învățat că taximetriștii, pe care îi disprețuia, sunt – nu toți, dar majoritatea – niște oameni minunați. Că răbdarea este virtutea regilor. Că cu o floare nu se face primăvară, dar nici iarnă nu mai este.

O învățătură. Ai grijă ce îi ceri lui Dumnezeu, că s-ar putea să îți dea. Dar, ai grijă cum îi ceri. Trebuie să îi ceri cu puncte și subpuncte. Așa ajunge la o poveste.

Când s-a născut fiul lui, în 1989, a început să-l roage pe Dumnezeu, seară de seară: „Doamne, fă din el un om”. Și Dumnezeu a început să lucreze. Băiatul lui a crescut frumos, cu talent artistic, sportiv, învăța bine. Când afacerea a dat faliment, băiatul era student în Anglia și cheltuielile au devenit o problemă. La un moment dat, vorbind cu fiul la telefon, tatăl l-a întrebat cum stă cu banii. Băiatul i-a zis că are chiria plătită, frigiderul plin, mai avea de luat banii pentru niște zile de muncă.

Atunci a închis, s-a înclinat și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că deja își desăvârșea lucrarea. Copilul lui se gospodărea, muncea, avea grijă de el, era chibzuit. Și s-a gândit că trebuia să i se întâmple ce i s-a întâmplat, ca să se îndepărteze pentru că îi strica lucrarea. Dacă lui îi mergea în continuare, fiul lui n-ar fi muncit, nu s-ar fi chibzuit, nu se desăvârșea. Asta, îți spune, e povestea lui.

Și-acum, înainte să cobori, plin de bomboane și povești, o ultimă sarcină: Facebook Taxiul cu Bomboane – like, comment, share.

 Sursa: http://www.decatorevista.ro/bucuresteanul-taxiul-cu-bomboane/

Dacia preistorică

Înotdeauna în spatele unei culturi mari se găseşte o alta, neobservată, uitată, neglijată, sau de cele mai multe ori ignorată cu bună ştiinţă.

Care sunt reprezentanţii culturii şi civilizaţiei din spatele celei greceşti, latine? Pelasgii.

În acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, în care lumea preistorică ne invadează prezentul prin simboluri ciudate, în care-i descoperim pe străbunii noştri pelasgii arieni răspândindu-se spre vestul Europei dând naştere la italieni, spanioli, portughezi şi francezi – ori răspândindu-se în Asia împrăştiind cultura vedică ce renaşte acolo departe ori cutreierând drumurile Asiei Mici, trecând peste Egipt până în Caldeea, creând sacrul şi ocultul în Babilon… uneori ai impresia unui chibrit aprins într-o magazie de praf de puşcă, veche şi uitată, dar care încă poate exploda.

Cine au fost aceşti arieni, pelasgi, traci… în ce colţuri uitate ale lumii ori… ale ţării noastre vor descoperi arheologii într-o zi trecutul lor simbolistic-spiritual pe care azi îl vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit în contact!

Sursa: http://www.dacia.org/history/simb_r.html

Dacii – Adevăruri tulburătoare

Informaţiile prezentate în acest documentar răstoarnă multe dintre teoriile pe care este construită istoria Romaniei. Filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează recuperarea adevărului istoric.

Rezultatele cercetărilor recente de paleogenetică realizate la Hamburg, Germania, pe oase şi dinţi din situri româneşti de acum 3000-5000 de ani, pun sub semnul întrebării teoriile pe care se bazează istoria oficială a României. Este actuala populaţie a României continuatoarea populaţiilor tracice şi pretracice de acum 3000 – 5000 de ani? Suntem noi înrudiţi genetic cu italienii? Iată doar două dintre multele întrebări tulburătoare la care acest film documentar doreşte să răspundă cu argumente bine întemeiate.

Dacii, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, aşteaptă să li se facă dreptate!

(Daniel Roxin)

Dacii – Noi dezvăluiri

Poporul român este continuatorul dacilor, nu și al romanilor, iar filmul Dacii – Noi dezvăluiri, prin dovezile istorice și probele materiale pe care le prezintă, considerăm că va dovedi acest lucru.

Realizat prin contribuția mai multor personalități, inclusiv doi istorici, documentarul pe care îl oferim astăzi spre vizionare, completează într-o manieră mai riguroasă, mai științifică filmul Dacii – Adevăruri tulburătoare, demolând teoria falsă a romanizării Daciei.

Câți dintre români știu oare că dacii liberi i-au atacat, după anul 106, pe romanii din provincia cucerită și că au obținut și victorii asupra lor? Că retragerea romanilor din Dacia a fost făcută ca urmare a presiunilor dacilor liberi? Că aceștia au atacat Imperiul Roman, la sud de Dunăre, și după retragerea aureliană din anul 271?… Sau câți știu că în secolul III după Christos, dacii liberi au reușit, pentru o scurtă perioadă, să unifice zona sudică, din Balcani, a Daciei lui Burebista? Cam cât de romanizați puteau să fie dacii ca să facă aceste lucruri?

Cu siguranță, multe dintre lucrurile prezentate în acest film vor fi, pentru publicul larg, surprize de proporți.

(Daniel Roxin)

Cucuteni – Trypillia Ancient Civilization of Europe

Nipru, s-a extins în perioada sa de maximă expansiune, pe o suprafaţă de peste 350.000 kmp. Numele sau a fost dat de descoperirile făcute în anii 1884 şi 1893 în localităţile Cucuteni din judeţul Iaşi şi Tripolie, lângă Kiev, Ucraina.

Evoluţia civilizaţiei Cucuteni cuprinde aproximativ două milenii, începând cu anii 4600/4500 până în jurul datei de 2750 i.e.n, interval temporal ce aparţine epocii neolitice. Organizarea socială şi structura comunităţilor sunt foarte avansate pentru acea perioada.

Este una dintre cele mai spectaculoase civilizaţii cu ceramică pictată ale lumii preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor şi decorului pictat sau incizat pe vase şi statuete antropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei şi a metalelor (cupru şi aur), cât şi datorită întrebărilor pe care le ridică, multe din păcate încă fără răspuns.

Misterele culturii Cucuteni

La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost descoperite vestigiile celei mai mari civilizații ale preistoriei.

Mai veche decât cele egiptene, sumeriene sau grecești, Civilizația Culturii Cucuteni controla teritorii ce sunt acum situate pe cuprinsul a 3 state: România, Rep. Moldova și Ucraina.

Cea mai importantă civilizaţie preistorică a lăsat în cele 2 milenii şi jumătate de existenţă un număr impresionant şi variat de artefacte, reprezentând cel mai bogat inventar atribuit vreodată unei civilizaţii.

Marile muzee ale lumii sunt interesate să găzduiască artefacte aparţinând civilizaţiei neolitice Cucuteni – Tripolie.

În cele trei capitole ale documentarului vom afla multe lucruri interesante despre locuitorii acestei civilizaţii preistorice. Oraşele cucteniene ce aparţineau perioadei de mijloc a culturii, atingeau din punct de vedere al densităţii, dimensiuni impresionante. De exemplu zona sitului Talianty din Ukraina avea aproximativ 450 ha, peste 2700 case, 100 străzi şi adăpostea peste 10.000 de locuitori. Aceste aşezări au urme de fortificaţii şi indică un nivel socio-cultural mult mai avansat decât am fost noi lăsaţi să credem sau am fost învăţaţi în şcoală.